„Nu v-ați săturat de atâtea prostii? Frate! La voi se uită și copii!” – sunt versurile unui hit la care unii dintre copiii noștri se vor raporta cu nostalgie peste ani, așa cum mulți dintre noi o facem astăzi cu Goldies-urile anilor 80. Sunt versuri compuse prin 2018 de Andra Gogan, vlogger, și fredonate cu telefonul în mână de mulți dintre copiii inocenți ai României. Și Evei mele i-au încântat sinapsele într-o manieră în care continuă să o urmărească acolo unde se exprimă. Mă rog, aș zice că a surclasat-o Charli DAmelio, o americancă de 16 ani, care adună o comunitate de 62 de milioane de fani pe Tik Tok în întreaga lume.
De la maturitatea vârstelor noastre privim aceste pasiuni universale cu condescendență, încercând totodată să ne implicăm cu îngăduință. Recent, am văzut o scenă cu o bătrână împinsă de cap, într-o mișcare repetitivă, cumva, parcă, desprinsă dintr-o celulă în care legiuitorul pune în aplicare toate măsurile coercitive pentru ca inculpatul să mărturisească. Femeia vârstnică este bunica tinerei de succes, în vârstă de 21 de ani, Andra Gogan, iar protagonista scenei de Tik Tok este însăși nepoata.
Nu sunt decrepită, ador umorul, mă cobor lesne la mintea unui copil, intru în joc, mă maimuțăresc haotic de dragul alor mei, însă, mărturisesc, aici am amuțit. Cu ce le-ar îmbogăți mințile unor copii un astfel de mesaj, oricât de cool ar fi? De ce o ființă atât de firavă și plăpândă cum este un bătrân ar trebui să fie astfel dus în derizoriu? Senzaționalul prin ochii nepoatei, de data aceasta, a eșuat. Dar Andra este aproape un exemplu de virtute într-o cetate virtuală dominată de alți tineri cu milioane de follower-i pe rețele, precum Selly, care la vârsta majoratului și-a accidentat masina foarte scumpă, Mimi, care, la 19 ani, advertizează fanilor săi o țigară cu extract de cannabis sau Colo, reținut zilele trecute de Poliție după ce a fost acuzat de instigare la violență asupra minorilor.
Parafrazând versurile din cantecul Andrei, ba da, poate că ar trebui să ne săturăm de atâtea prostii. Lumile copiilor planetei sunt mult prea îmbibate de euforia informației dinamice din ecran. Soluția nu este de a le interzice. Nu. Ci de a-i însoți în călătoria asta virtuală, astfel încât să poată selecta singuri și părăsi un univers care îi dezamăgește.
Atunci când te abați de la o direcție, de la un drum pe care l-ai construit cu trudă și pasiune, cum e cel al Andrei, coagulând o comunitate măsurată în sute de mii de urmăritori, e suficient o secundă ca aceștia să întoarcă privirea.
Citește și – Monica Ioniță, specialist în comunicare, despre „infrastructura umană” în vremea COVID-19
Sunt doar câteva exemple dintr-un noian de secvente înregistrate sau în direct la care copiii de astăzi se uită frenetic, descoperind esențe tari pentru viitor. Undeva, în harababura asta a rețelelor sociale fără de care, să fim onești, nu prea mai putem, ar trebui să existe o normă. O normă a echilibrului care, odată aplicată, să luam din cool exemplu.
Citește și – Adrian Asoltanie, trainer financiar, despre criza economică provocată de coronavirus
Text de Monica Ioniță, specialist în comunicare
Ultima modificare iunie 12, 2020 12:09 pm