Poveste de Crăciun – cadoul lui Vladimir

22.12.2016, 15:00. Actualizat 30.03.2022, 16:34

Urma seara de Ajun. Era pentru prima dată când nu o petreceau în casele lor. Părinţii le promiseseră că vor avea brad şi acolo, unde vor merge. În plus, aveau să fie împreună cu prietenii lor, aşa cum îşi doriseră. Dar Moş Crăciun? Despre el nu spuseseră nimic, iar copiii nu îndrăzniseră să întrebe. El unde avea să vină? De i-ar fi căutat acasă şi nu i-ar fi găsit, poate Moşul s-ar fi supărat şi nu le-ar mai fi lăsat niciun cadou. Ştia el unde erau ei de găsit? Poate era mai bine să-şi roagă părinţii să se răzgândească. Sau măcar să-i facă să plece abia după venirea Moșului.

Era greu de suportat această incertitudine, aşa că unii dintre copiii mai îndrăzneţi au întrebat făţiş:

– Dar Moşul ştie unde să ne găsească?

– Întotdeauna ştie mai mult decât credeţi voi, au răspuns părinţii, dându-le, fără să vrea, alte motive de îngrijorare. Oare Moşul ştia şi de notele mai micuţe, ştia şi de obrăzniciile din ultimele zile, ştia de toate mofturile lor? Dacă răspunsul acesta nu fusese altceva decât o scuză pentru lipsa cadourilor lui? Părinţii păreau mai secretoşi ca oricând, aşa că n-aveau decât să spere că, aşa cum în ceilalţi ani le trecuse cu vederea năzdrăvăniile, o va face şi de această dată, dar mai ales că a fost cu urechile ciulite şi atenţia sporită la cadourile pe care au tot repetat că şi le doresc.

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

De ce era Vladimir atât de fericit?

Așadar, ceea ce trebuia să fie o seară a bucuriei despachetării cadourilor, începuse cu un nor de îngrijorare care părea să apese peste capetele copiilor dezorientaţi. Ale tuturor, în afară de ale unuia singur care părea să se bucure de tot ceea ce i se întâmpla, fără a-şi face griji pentru nimic. Tot drumul, copiii s-au foit în scaune şi nici măcar nu s-au putut bucura unul de prezenţa celuilalt. Nu s-au privit, nu şi-au vorbit, de parcă nici n-ar fi contat că aveau să petreacă împreună, aşa cum le fusese voia. Ba, mai mult, se simţeau ca şi cum ar fi fost obligaţi să fie acolo. Tot ceea ce conta acum pentru ei erau cadourile şi locul unde le lăsa Moş Crăciun. Drumul părea interminabil şi nerăbdarea care zgârma în sufletele lor îi împiedica să vadă frumuseţea zăpezii neîncepute, a sclipirilor dumnezeieşti ce se jucau de-a v-aţi ascunselea prin troiene. În depărtare se zărea cabana, dar nici vorbă de urme până la ea. Poate doar să fi zburat renii, altfel niciun semn nu dădea de ştire că Moşul trecuse pe-acolo.

Vladimir a fost singurul copil care, odată coborât din maşină, s-a oprit şi a admirat frumuseţea din jur. A luat o mână de zăpadă şi a dus-o la nas. Miroasea a viaţă, a proaspăt, a bucurie. Şi-a privit părinţii, care făceau acelaşi lucru. Se bucurau ca şi el şi-ncercau cu cuprindă cu ochii întinderea de poveste. În tot acest timp, ceilalţi copiii dăduseră buzna în cabană, iar acum chiotele lor umpleau întreaga vale. Aşadar, Moş Crăciun sosise. Vladimir ştia deja. De unde? Pur şi simplu ştia.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

Odată bagajele descărcate, copiii au cerut voie să-și ia în primire cadourile. O maşinuţă, un telefon, un play station, un Wii, un calculator, o consolă, un alt telefon mobil şi… rumoare, un pachet cu cărţi. „Săracul, Vladimir”, l-au compătimit copiii, neînţelegând cum de Moşul fusese atât de puţin darnic cu el.

– Mulţumesc, Moşule! a spus copilul fericit, cuprinzând cu privirea spaţiul de deasupra capetelor lor, ca şi când ar fi ştiut că fix pe-acolo trecuse Moşul.

Adică nu era supărat? Cum de era posibil? Un pachet cu cărţi, atâta tot, iar Vladimir nu era supărat? Nu părea cu putință și totuși așa era.

– Pot să-ţi dau mobilul meu să vorbeşti la el, i-a spus unul dintre prieteni încercând să-l consoleze.

– Şi eu îţi pot da consola mea să te joci, dacă doreşti.

– Şi eu maşinuţa. S-au oferit copiii.

– Am aici tot ce aveţi voi şi încă altele pe deasupra, le-a spus Vladimir cu seninătate, ca şi când doar el putea înţelege rostul acestor cuvinte.

Ceilalţi copii s-au uitat la minunăţiile din mâinile lor, însă acest lucru nu a reuşit deloc să le alunge sentimentul că darurile lor sunt mai sărace decât ale lui. Ce voise Vladimir să spună de fapt şi de ce era atât de fericit?

Vladimir nu primise doar un pachet de cărți, ci primise o lume întreagă

Părinţii lui Vladimir jubilau. Ei ştiau că Vladimir nu primise doar un pachet cu cărţi, ci primise o lume întreagă, poate chiar mai multe, primise un ocean de imaginaţie şi visuri deschise, gata să prindă rădăcini. Nu era un dar ales în pripă, ci unul pentru care îl pregătiseră pe Vladimir în fiecare zi, puţin câte puţin. Atunci când îi explicaseră de ce e bine să citeşti şi care sunt bucuriile pe care ţi le poate aduce lectura potrivită, când îi cumpăraseră carte după carte încercând să-i descopere gusturile şi să i le încurajeze, atunci când îl plimbaseră prin librării, obişnuindu-l cu mirosul cărţilor şi cu plăcerea pipăirii lor, când citiseră în faţa lui și-i dăduseră de înțeles că cititul e frumos la orice vârstă, când îi arătaseră că lectura e o lume, unde te poţi retrage oricând ai chef să evadezi, când îi citiseră înainte de culcare şi-l trimiseseră pe tărâmuri de basm, când îl încurajaseră să creadă că totul e posibil și că viața poate deveni o poveste. Datorită lor Vladimir era acum convins că Moş Crăciun îi făcuse cel mai frumos cadou din lume. Și chiar așa era…

Citește și – La târgul de carte am văzut frumusețe

– Lăsați poveștile să ajungă la copii, iar ele vor avea grijă să le transforme viața în poveste

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro