Când ajungi la etapa de a-l învăța pe copilul tău o poezie sau un cântecel, constați că foarte multe vorbesc despre… bătaie. Nu despre iubire, nu despre floricele, nu despre cerul albastru și animale fericite, ci despre minciună, furt, pedepse, răzbunare și bătaie, nene.
Copiii ajunși părinți în ziua de azi, printre care mă număr și eu, au auzit de nenumărate ori că „bătaia e ruptă din Rai”. Care Rai o mai fi și ăla, eu nu vreau să știu. Cert e că pe vremea copilăriei mele, copiii puteau fi bătuți acasă, pe ascuns, puteau fi bătuți și în public, dacă era „rușine mare”, ba chiar și la școală de către învățătoare, pentru a fi „struniți”, această metodă de „educare” fiind deseori încurajată inclusiv de părinte. Același părinte care, după ce copilul se întorcea acasă de la școală, știa să-l întâmpine cu un „eu te fac, eu te omor” în loc de „bun venit, fiule!”. „Nu ascunde bățul de copil”, pentru că „unde dă mama, crește”, căci „îl bat ca să fac om din el”. Doamne, sper din suflet ca părinții din ziua de azi să se fi lepădat de astfel de credințe. Amin.
Cred că în aceeași perioadă tulbure în care au izvorât zicalele menționate mai sus, au fost compuse și poezioarele sau cântecele pe care eu le țin minte din perioada grădiniței. Grădinița la care eram amenințată că dacă mai vorbesc în timpul mesei, mi se va face o injecție în limbă… dar asta e altă poveste.
Sincer, nu aș mai fi răscolit aceste amintiri, dacă Vlad nu ar fi ajuns la vârsta la care eu învățam primele poezii. Mama mi-a povestit că favorita în repertoriul meu de atunci era „Sunt un dopuleț de fată”. De ce a ținut mama să mă învețe această poezie, nu știu exact. Poate pentru că tot ea îmi spunea că eram „genul cu fălcuțe” când eram mică. „Sunt un dopuleț de fată” se continua cu „Sar băieții să mă bată”. Vedeți ce repede am ajuns la bătaie? Ce v-am zis? „Stați băieți, nu mă bateți/ Că mai vine un dopuleț.” Nu știu exact ce a vrut să spună poetul, dar mie îmi sună a „nu dați în mine, dați în fata aia care vine liniștită acum pe alee”. Ce vrea să te învețe poezia? Fetelor, feriți-vă de băieței, care sar să vă bată… degeaba. La fel ca părinții din aceeași epocă tristă.
Tot din al doilea vers se ajunge la bătaie și în poezia „Tica, tica, tica”
Asta e una dintre cele mai triste, frustrante și idioate poezii pentru copii: „Tica, tica, tica/ M-a bătut mămica”. Nu pot să nu remarc că poetul a pornit această strofă de la versul „m-a bătut mămica” – pentru că asta e esența – pe care nu știa cu ce să îl combine ca să rimeze, domne. Păi cu „tica, tica, tica” cred că ar fi bine, nu?! Dar de ce să o bată pe săraca fată? „C-a mâncat pisica/ Toata mâncărica”. Îmi imaginez scena casnică: „Ce-ai făcut? Ce ți-am zis eu ție să nu te miști de la masă până nu termini tot?” Jap o palmă! „Că ai vrut tu pisică!” Jap o palmă! „Vezi ce a făcut mâța asta cretină?!” Jap o palmă. „Afară din casă și tu, și pisica! Nu mănânci nimic azi!”, pentru că poezia ne povestește și care a fost deznodământul acestei situații fără ieșire: „Și am plecat la școală/Cu burtica goală”.
Tot cu scandal și vânătăi iese și dacă îți pierzi lucrurile scumpe, pe care mămica cu greu ți le-a cumpărat, cum ar fi o foarte valoroasă batistă: „Am pierdut o batistuță,/ Mă bate mămica” – vedeți? Iar în al doilea vers – „Cine are să mi-o deie,/ Ca-i sărut gurița”. Copilul e astfel dispus să se sărute cu oricine, pe loc, pentru o batistă. „Te pup pe gură dacă mă scapi azi de bătaie.” Cu un „Te rog” chiar la final, că vorbim de un copil educat.
Prima poezie pe care am zis să i-o „predau” lui Vlad a fost „Cățeluș cu părul creț”. M-am gândit că nu poate sări peste cele clasice, ele sunt baza! În primul rând, nu este despre bătaie. E despre furt. Și minciună. Tot la penal intră: furt cu premeditare și sperjur. Cățelul a furat rața. Are circumstanțe atenuante, căci se știe că, în funcție de rasă (iar ăia creți sigur se încadrează), unii câini au porniri necontrolate asupra zburătoarelor. Problema e că după ce a furat rața cu premeditare (căci a intrat peste ea în casă, în coteț!), s-a jurat (ceea ce iar nu se face) că nu e la el. Declarație mincinoasă în mod evident, căci rața era încă prinsă în maxilarul lui. Dacă ar fi scăpat, atunci s-ar fi găsit probabil urme de ADN pe puful gălbior. Dar, Slavă Domnului, poezia nu se termină cu dispariția sau moartea personajului, ca alte basme pentru copii. Sau ca în altă poezie, pe care mama i-a predat-o de data aceasta lui Vlad: „Un pitic atât de mic/ Făcea baie într-un ibric/ De săpun s-a împiedicat/ Și piticul s-a înecat/ Vai, vai, ce păcat/ Că piticul s-a înecat.” Deci, se termină cu moartea piticului! Acum îmi dau seama că și dopulețul de fată o sfârșea rău dacă nu apărea alt dopuleț/pitic la orizont. Și de ce sunt toti dopuleți, pitici sau cu defecte de vorbire (vezi poezia „Rica”) ?!?!
Sigur, Vlad se amuză de bietul câine care a fost prins cu rața în gură, ca fraierul. El a învățat din poezia asta că atunci cand furi ciocolată, o mănânci repede sau o ascunzi, nu stai cu ea în gură. Mai trist e că se amuză și de săracul pitic care a murit înecat. Din cea de a doua poezie a învățat că săpunul e periculos și că mai bine nu te speli.
Nici la cântecele nu stăm prea grozav
„Mânca-l-ar mama de băiețel/ Mânca-l-ar mama de răsfățel/ Cum să mă-ndur eu să dau în el/ Păi nu vedeți cât e de mititel?” – Nuuuu, păi nu ai cum să dai în el acum, la 2 ani și 6 luni. Trebuie să mai aștepți un pic, până se înzdrăvenește nițelus. Altfel, vorba aia, nu ai nicio satisfacție.
Ar mai fi și „Ceata lui pițigoi/ Dai într-unul strigă doi/ Aoleu, ce tărăboi/ Dai într-unul, strigă doi.” Adică îi bați, că merită, că au ei o vină acolo, și mai apoi se și vaită ca niște lași. Să înfrunte cu demnitate pedeapsa, că e ruptă din… mintile unor părinți bătuți și ei la rândul lor de alți părinți, bătuți de alți părinți, bătuți de alți părinți…
În încheiere, dau play unui clip video de pe youtube, curioasă să aflu ce „A vrut o băbuță”: „A fost odată ca niciodată/ S-a gândit băbuța să se îmbogățească/ Și-a chemat găina, ouă să clocească/ Pui, pui, pui/ Pui, pui, pui/ Lunecuș afară, baba cam distrată/ A căzut pe cloșcă și-a turtit-o toată./ Vai, vai, vai/ Vai, vai, vai./ Când se-ntoarce moșul din pădure acasă/ Întreabă pe babă: „ce-i cu averea noastra?”/ Ce-i? ce-i? ce-i?/ Ce-i? ce-i? ce-i?/ Supărat moșneagul înșfacă nuiaua/ Și cheamă pe babă să-i scuture mantaua/ Na! Na! Na!/ Na! Na! Na!/ Hei! Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Ooooofff… ce îi învățăm?! Așa au trăit ei fericiți până la adânci bătrâneți?! Eu voi zice pas poezioarelor și cântecelelor despre violență și mă voi întoarce la repertoriul Abracadabra. Pentru că acum și Vlad știe că: „Eu pot, eu sunt Magician!”.
Foto: danarogoz.com
Citește și – Sunt mamă la fel ca tine, nu mă judeca!
Vezi și clipul video – Acasă la Dana Rogoz
Ultima modificare octombrie 5, 2016 11:55 am