O aplicaţie pentru relaţia perfectă

.

Avem aplicaţii practic pentru orice: pentru shopping şi banking, pentru dating şi sexting, pentru a învăţa o limbă străină sau a retuşa perfect o fotografie, pentru a ne calcula caloriile, paşii, orele de somn şi minutele de meditaţie de peste zi.

Era o chestiune de timp până să apară şi aplicaţiile pentru viaţa de cuplu. Nu pentru găsirea unui partener – sunt sute şi mii de astfel de aplicaţii – ci pentru „păstrarea” unuia. Avocado şi Couple sunt un fel de mini-arhive ale relaţiei, în care poţi să păstrezi fotografii de cuplu organizate sub formă de timeline. Mai există Kindu sau Kouply, cu tot felul de găselniţe dulcege (telefoane care vibrează în acelaşi timp, sugestii pentru petrecut seri romantice, calendare de întâlniri), bune mai degrabă pentru liceeni îndrăgostiţi care cred că totul se rezolvă digital. Însă nu de aşa ceva avem noi nevoie…

Eu aş propune să se inventeze un Waze pentru relaţii

Ştiţi Waze? Aplicaţia aia şmecheră stil GPS care-ţi calculează cel mai puţin aglomerată ruta şi-ţi arată cel mai bun traseu din punctul A în punctul B. Ei bine, ce-ar fi să se inventeze un Waze care să te ajute să te orientezi într-o relaţie? Oricum suntem dezorientaţi, lipsiţi de repere şi ne pierdem pe drumul către destinaţia visată. Ne-ar trebui o voce profesionistă care să ne spună exact ce să facem şi pe unde s-o luăm. Când să dăm telefon şi când să ne abţinem. Cum să evităm zonele de conflict, luând-o pe căi mai liniştite. Cât de mult putem merge înainte şi pe unde să virăm. Dacă ne aşteaptă vreun control în faţă. Să împărţim păreri cu ceilalţi participanţi la traficul sentimental prin care ne încurcăm toţi drumurile. Care e cel mai scurt drum către fericire. Şi neapărat să ne anunţe când am ajuns acolo, că uneori nu ne prindem singuri.

După două sute de metri de tandreţe, viraţi către puţină indiferenţă. Mergeţi opt sute de metri până la următoarea întâlnire, apoi viraţi din nou către dor. Intraţi în sensul giratoriu al primei dezamăgiri şi părăsiţi-l la a doua ieşire. Fericirea dumneavoastră este pe partea dreaptă.

Citește și – Cum să (nu) ieși din zona de confort

Citește și – My love for Patti Smith

    
Vedete din Romania Vedete internationale