Du-te spre familie, spre prieteni, spre psiholog sau spre preot, în orice situație în care te simți vulnerabilă emoțional, nu spre social media! Aceasta este una dintre lecțiile cele mai dure pe care eu le-am învățat pe pielea mea.
Doar familia și prietenii din viața reală, cei cu care chiar ai împărțit experiențe, trăiri, cei care te iubesc cu bune și cu rele îți vor oferi compasiune în momente delicate. Nu la momentele cu urările politicoase de condoleanțe, de pildă, mă refer, nu, ci la o posibilă cădere nervoasă pe care ai putea să o trăiești.
„Din social media vei ieși ca după o prăbușirea cu avionul!”
Deși ești obișnuit să petreci destul timp în mediul virtual, nu confunda lucrurile și ține-te departe de telefon ori de laptop într-un astfel de moment, dacă nu vrei să fii mai ciufulit decât ești deja. Din social media vei ieși ca după o prăbușire cu avionul! Căderea nervoasă va căpăta dimensiuni catastrofale.
E greu să fii înțeles cu adevărat dintr-o postare, e imposibil să nu fii judecat în fel și chip, după cum judecă fel și fel de oameni, fiecare în cheia lui. Oamenii îți vor da sfaturi, nu te vor asculta și vor șterge cu tine pe jos dacă greșești.
Care mai de care mai virtuos, mai corect politic, mai filosof în dihotomia bine-rău, mai jurist, mai procuror. În cazul în care faci o greșeală, nimeni dintre străini nu se va întreba o secundă dacă ești sau nu bine, vei fi împușcat la zid imediat, fără întrebări, de un pluton de execuție format ad hoc.
Eu pe Facebook mă simt oricum adesea ca într-un cartier dubios, o favelă sau o periferie din orice colț al lumii, în care cutumele sunt cam așa: dacă ești femeie, ești admirată cel mai adesea la nivelul acela de privire aruncată de bărbați pe stradă dacă ai grijă să te îmbraci frumos, zâmbești frumos, naiv și binevoitor.
Dacă ești un pic prea frumușică, nu scapi de fluierăturile și comentariile hărțuitoare, dar nici de critica doamnelor mai în vârstă, adunate pe la porțile lor să privească spectacolul străzii. Să bârfească.
Dacă vrei să te placă cartierul, trebuie să fii fată de gașcă, adică genul acela de fată glumeață, care spune mereu bancuri, ține la caterincă, nu se supără la apropouri si nu intră în dezbateri prea profunde. Își știe locul.
Social media reflectă perfect felul în care societatea românească reacționează public la orice ieșire din această „cumințenie” a femeilor.
„Am făcut o poză și am postat pe Facebook…”
Momentul despre care vă povestesc se întâmpla în următorul context: mă întorceam singură cu fetița mea de doar un an și ceva după un zbor, cu tot cu așteptările din aeroporturi, de peste 20 de ore. Eram nu că obosită, complet nedormită, eram epuizată, cu un copil obosit și irascibil în brațe.
Eram deja epuizată psihic dinaintea zborului, pentru că ultimele două săptămâni ne fuseseră un adevărat calvar, ceea ce trebuia să fie o vacanță s-a transformat într-o experiență extrem de complicată, după ce tatăl fetiței mele s-a îmbolnăvit acolo de o hepatită A.
Încă nu știam sigur că Alma nu a luat și ea, eu avusesem boala în copilărie, oricum am oscilat săptămânile acelea între bolnavul care nu se putea ridica din pat (a slăbit 10 kilograme în lupta cu boala) și frica de mamă că un copil atât de mic ar putea să se îmbolnăvească și el – și asta atât de departe de casă.
La ultima escală, la zborul spre București, în acest context m-am simțit șicanată (poate era doar în capul meu) de un grup de domnișoare care aveau un urs mare de pluș, nu o lăsau pe fetița mea care nu mai vedea nimic altceva în fața ochilor decât să atingă jucăria, total scârbite că un copil ar putea pune mâna.
Auzind comentariile, cu tot calabalâcul, m-am mutat eu cu copilul în brațe în altă parte să nu mai vadă jucăria și… imediat s-au mutat și ele din nou în fața noastră. Mintea mi s-a întunecat, am făcut o poză și am postat pe Facebook. Mai bine urlam pe loc sau ceva de genul acesta.
Citește și: Lavinia Petrea: Vreau să cresc copii independenți!
Compasiunea și vindecarea emoțională
De ce? Etapa prin care trece orice copil
Amalia Enache: Magia simplității
Nu căuta compasiune ori înțelegere în social media! Niciodată, niciodată!
De aici a început linșarea mea: că am făcut public shaming, că nu îmi educ copilul (repet, era încă mai degrabă bebeluș, la vârsta la care sigur că îi explici de zeci de ori cu răbdare ce e voie și ce nu e, dar copilul abia învață aceste limite), mă rog, presa a preluat povestea, am devenit pentru câteva zile această persoană îngrozitoare care face public shaming și crede că copilului ei i se cuvine orice.
Mă scuz și azi, m-am scuzat și atunci pentru greșelile față de ceilalți, față de acele fete care se distrau pe seama frustrării copilului. Treaba lor!
Azi, acum, calmă pot înțelege și asta, suntem fundamental diferiți, copiii mici pot fi considerați prea intruzivi etc. Doar că și azi îmi e încă greu și scriu cu lacrimi în ochi amintindu-mi linșajul pe care l-am trăit. Dar ce bine că mi-am învățat acea lecție: NICIODATĂ, NICIODATĂ NU CAUT COMPASIUNE ORI ÎNȚELEGERE ÎN SOCIAL MEDIA.
Ultima modificare septembrie 10, 2021 9:48 am