Ce urmează? După o perioadă în care virusul ne-a pustiit de energii și a pus lacăt ușilor în exterior, în firescul lucrurilor, ne întrebăm ce va urma acestei sentințe pasagere care a oprit timpul accesului la educație.
Într-o societate precum cea în care trăim, cel puțin, după 30 de ani de încercări de reinventare a unui sistem educațional obosit, neadecvat cerințelor de mâine, o pauză atât de mare de la școală își va vedea neîntârziat efectele. Și cum copiii noștri au nevoie de supradoze de optimism pentru a merge mai departe, e necesară construcția în regim de urgență a unei noi infrastructuri.
Dacă alegem să ne întoarcem copiii între zidurile școlii, acestea trebuie să fie gata să îi primească în siguranță. Să nu ne păcălim, nu va mai fi la fel, sentințe precum COVID- 19 pot recidiva în viitor. Cum ne pregătim încă de pe acum pentru a salva aceste generații de sacrificiu ? Doar reclădind în noi pentru ei. Și în ritm accelerat. Cadrele didactice la scara largă, în comunitățile urbane și rurale, au nevoie repede să fie instruite în tehnologii noi, să fie gata, oricând, să facă față unei pene precum COVID. Nu ne putem permite să experimentăm a doua oară.
Respectul față de purtarea măștii, spre exemplu, în ipoteza fericită de reîntoarcere în clădirile care găzduiesc grădinițe, școli, licee și universități, se învață. Gesturile, comportamentele care ne vor însoți existența pentru a coabita cu virusul, se învață. Regula de distanțare fizică se învață, cu grijă, însă, fără a sădi în noi prăpastii sociale. Experiențele recreative și distracțiile de odinioară vor căpăta noi valențe. Și acestea se vor învăța. Dar cum să facem, astfel încât să nu clădim ziduri și bariere, fără a-i înstrăina, ci lăsându-i și educându-i să viseze la o lume mai bună.
Citește și – Adrian Asoltanie, trainer financiar, despre criza economică provocată de coronavirus
Generațiile acestea, închise temporar în casă, au nevoie, mai mult ca oricând de curaj, odată cu legiferarea noilor măsuri de protecție a vieții. Iar un rol esențial în a le insufla acest curaj este profesorul. Cel pe care îl întâlnea în cele 5-6 ore petrecute în clasă. Și pe care acum îl vede prin intermediul unui ecran. Infastructura din educatie e despre echilibru în aplicarea și implementarea noilor măsuri sanitare, comportamentale. E despre nevoia acută de material didactic și tehnologic în zonele defavorizate ale României.
E despre puterea de a face și de a preda, cum se spune azi, public-speaking, de a le spune povești memorabile tinerilor care să îi anime și să le testeze vocația. E despre viteza de reacție la criză și de adaptare la noile realități, noul normal. E despre viitorul celorlalte generații. Pentru că ce proiectăm acum, se va vedea în viitor.
Viitorul construit de ei, cu ajutorul profesorilor cu adevărat pregătiți, e viitorul celorlalți. În bezna anilor dinainte de 89 erau frecvent pene de curent. Ne deveniseră chiar simpatice, în raport cu inconștiența vârstelor noastre la început de drum. Și am răzbătut la lumina lumânării. Copiii noștri, care azi își transmit glume pe seama COVID pe whatsApp, sunt liberi și pot alege.
Citește și – Amalia Enache, despre pandemia de coronavirus: „Suntem profund interconectați, bogați și săraci, președinți, prinți sau curieri…”
Text de Monica Ioniță, specialist în comunicare
Ultima modificare iunie 12, 2020 12:10 pm