Poate spun eu, sau poate tu. Sfâșitul fiecărei povești de dragoste este marcat de aceste cuvinte fără drept de apel. Cuvinte care îl eliberează pe unul dintre cei doi, iar pentru celălalt deschide larg porțile infernului. Infernul singurătății, al neputinței de înțelegere, al fricii. Nopți nedormite în care încerci să pricepi de ce a plecat definitiv cel pe care, până mai ieri, îl considerai soarele tău. Omul prin ochii căruia priveai lumea. Ce l-a determinat să facă acest pas semnificativ, de ce ți-a luat fără drept de apel acel ceva care îți oferea confortul de zi cu zi?
Ei bine, în primul rând trebuie să știi că în peste optzeci la sută dintre cazuri, cel care pleacă este, cum se spune în popor, servit. Adică nu pleacă la poate, el sau ea pleacă la sigur. Normal că sigurul de care vorbim nu este neapărat sigur și că timpul poate să confirme sau nu dacă acesta a făcut o alegere înțeleaptă. Dar pleacă la ceva care, până la urmă, are acea prospețime a unui nou început. Și odată cu un nou început, fiecare dintre noi își pune speranțele că nu va mai repeta greșelile treutului, vezi tu, acele greșeli care l-au adus, pare-se în momentul prezent în care a luat decizia despărțirii.
De multe ori cel părăsit strigă neputincios „De ce?”, „De ce la ea?” sau „De ce el?”. Ce are omul ăsta, ce eu nu aveam? De ce l-ai preferat în ciuda a tot ceea ce am trait împreună – amintiri, vise, tot ceea ce am construit, o casă, poate o familie… Răspunsul este însă de cele mai multe ori lipsit de orice logică sau bun simț. În foarte puține cazuri cel care părăsește poate afirma cu mâna pe inimă că merge la mai bine. În toate cazurile, însă el va spune că va fi altceva. Și acest aspect trebuie să ne îngrijoreze. La fel ca la alegerile politice, de cele mai multe ori electoratul nu votează pentru un anume candidat ci împotriva altuia. Cam la fel se petrece și în cazul despărțirilor. Nu trecem de la foști la viitori parteneri pentru că au ceva în plus, ci pentru că foștii aveau ceva în minus care ne deranja vizibil.
Este egal valabil pentru barbați și femei. Rog feministele și misoginii să nu participe la această dezbatere. Acel ceva în minus de care vorbim nu este ceva neapărat important în valoare absolută. Dar afectivul nu funcționează pe aceleași principii ca și mintea. El nu are un conștient care să facă niște calcule matematice din care să rezulte care varianta este mai bună. Nu! Afectivul va alege instinctiv, chiar dacă acest instinct îl va conduce de multe ori pe niște căi greșite. Chiar dacă o minte conștientă aflată în apropierea lui s-ar speria efectiv de ce decizii poate lua. Un om poate părăsi un alt om doar pentru că acesta uita să își bea cafeaua de dimineață alături de el, pentru că nu-i mai spunea vorbe de încurajare, sau pentru că îl săruta prea în grabă și fără acea pasiune de care sufletul își aminteste ca aparținând începuturilor. Stupid? Probabil că da. Totuși aceasta este adevărata față a firii umane. Și de aceea, cel ce rămâne nu trebuie să-și facă mea culpa referitoare la destrămarea relației, pentru că de cele mai multe ori nu el este de vină ci situația curentă a relației cu celălalt.
Oamenii au nevoie de confirmări. Nu de lucruri mari. Au nevoie de momente care le fac creierul să elibereze acele substante ce au legătură cu fericirea. Oamenii vor să fie fericiți, indiferent de costul acesteia și indiferent dacă vor avea parte de o fericire adevărată la capatul unui nou drum. Totuși, ei încearcă. Pentru că sunt oameni.
În loc să ne întrebăm cum de s-a schimbat celălalt într-atât de mult încât să poată spune „Am să te părăsesc!”, mai bine să ne chestionăm pe noi înșine dacă nu cumva, din pricina confortului apărut în relație odată cu trecerea timpului nu am devenit neglijenți cu nevoile acestuia.
Când nu scrie ficțiune urbană, Andre Spirtaru predă cursuri despre cum să scrii un roman sau oferă consultații de coaching relațional. Îi puteți citi textele pe unica.ro săptămânal și îl puteți găsi și pe www.andreispirtaru.ro sau Instagram @andrei.spirtaru.