Festival!

România a devenit, cam de un deceniu, aproape pe nesimțite, o țară de festivaluri de certă valoare. Pe lângă ponositele serbări populare, pe lângă zilele satelor și comunelor, pe lângă Cântarea României în formă continuată și retorica de Epocă de Aur, au înflorit și festivaluri noi, moderne, cu splendid parfum internațional. Și în acest domeniu, țara e ruptă în două și nu e nimic de făcut. Fractura va dura.

Avem un vechi Festival Internațional de Teatru la Sibiu. Și-a cunoscut gloria europeană, iar gloria aceasta încă nu a trecut. Sibiul e deja un nume mare de tot, lângă Avignon sau Edinburgh.

Aparte, o notă care nu se cuvine neglijată: în goana după festivaluri, au apărut, recent, festivaluri de absolut-orice, și când se impune, și mai ales când nu se impune. E drept, au și crescut averi la umbra apetitului nostru festivalier!

Avem un bun festival de literatură (și traduceri) la Iași, o prezență deosebită printre atâtea festivaluri de literatură la care doar se semnează deconturi și nu se constată literatura.

Avem un vechi festival de film la Cluj-Napoca. TIFF e intrat bine de tot în legendă. Dar, parcă doar Clujul s-a dedulcit la filme? Nu. Dragostea nețărmurită pentru cinema trece și pe la Ploiești, și, mai nou, pe la Buzău. Pretutindeni, marele ecran! Și tot e bine: Clujul era, la începutul mileniului, un oraș provincial, cam trist și cu un orizont îngust. Astăzi e mai deschis și mai tolerant și mai înțelept (desigur, așa cum evenimente la zi au demonstrat-o, drumul înainte e încă lung…).

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

La Cetate, în port, la moșie la Dinescu, se ține Divan. Un festival care la rândul său cinstește filmele (dar și arta culinară: s-a umplut România și de festivaluri dedicat mâncării!). Este foarte frumos la poet, acolo. Spiritul e nonconformist: în general, se stă sub cer și se privește Dunărea și se trândăvește (la toate Festivalurile se trândăvește grozav – e greu să ții ritmul, dacă nu ești un maratonist al festivalurilor).

Și, desigur, mai e muzica. Avem, din nou, Clujul (mai ales, Untold-ul), dar și la marginile Bucureștiului se mai întâlnesc oamenii să trăiască împreună o poveste.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

Va trece, cu timpul, și această pasiune pentru festivaluri. Dar ea e încă aici, e încă vie, și vine să ne vindece de toți anii în care ne-au lipsit exercițiile elementare de libertate. Să ne bucurăm!

Căci facem încă bastonașe la libertate și, dacă uneori vi se pare că e prea mult, că se exagerează, că am luat-o toți razna cu atâtea festivaluri, fiți îngăduitoare, doamnelor și domnișoarelor: nu uitați că, la viață firească, suntem încă mici, aproape bebeluși.

Să se ierte.

Foto: 123rf

Citește și – La moartea lui Chester Bennington

– Curaj, femei!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro