Educația sexuală în școală

Cei 7 ani de acasă se traduc exact așa, din punctul meu de vedere: cei 7 ani de acasă. Acolo se pune baza unei educații consistente și sănătoase, când familia este dornică, aptă și pregătită pentru a educa un copil cu dragoste, dăruire, calm, răbdare, ingeniozitate, diversitate și unitate între toți membrii familiei.

Într-un mediu sănătos și liniștit, deschis către comunicare și armonie, un copil, indiferent de sex, își găsește echilibrul fizic, moral, intelectual și sexual în mod natural.

Puterea exemplului

În familie începe totul, de la naștere până la intrarea copilului în comunitate și adaptarea lui treptată la regulile sociale împărtășite sau nu de familia care a început să-i construiască drumul în viață.

Puterea exemplului este net superioară indicațiilor verbale ale oricărui membru al familiei, pentru copilul aflat în formare. La ce bun îți spune mama să nu arunci hârtii pe stradă dacă ea lasă jos lângă banca din parc pachetul de biscuiți terminat de micuțul care aleargă fericit către tobogan?

Senzația că el nu a văzut-o este cea mai mare înșelătorie. Copiii înțeleg totul, văd totul, aud totul, chiar și când ne dau impresia că sunt absorbiți de jocurile lor cu lego, mașinuțe sau păpuși.

Copiii au o atenție distributivă fantastică. Tocmai de aceea nu e de mirare că îți „trosnește” când ți-e lumea mai dragă o expresie interzisă sau un gest „care nu se face”. Părinții sunt împăcați de cele mai multe ori cu gândul că „doar i-am spus, de ce să nu asculte?”.

Dar uită că la un moment dat chiar ei înșiși au încălcat regula, fără să ia în considerare că cel mic imită aproape 1 la 1 comportamentul adultului cu care stă și că cele spuse sunt doar cu titlu… informativ. Faptele contează!

Așa e și în cazul educației sexuale. Dacă subiectul e considerat tabu în familie, copilul își va găsi propriile modalități de informare, fie on-line, fie în cărți (mai rar în ultimul timp!), fie din dialogurile cu prietenii sau cu colegii, fie experimentând (și aici intervine pericolul).

Pericolul ca fetițe preadolescente să rămână însărcinate și să și dea naștere altor copii nevinovați, condamnați pe viață, în majoritatea cazurilor.

Citește și: Burnout în timp de pandemie

Perfecționismul, prieten sau inamic

Oportunitățile de carieră în noul context

Amalia Enache: Ce mică-i vacanța mare

Educația sexuală în școală

Educația sexuală introdusă în programa școlară nu e o soluție eficace pentru eliminarea acestui pericol. Nu poți veni cu o informație crudă în fața unor copii care din familie au fost excluși de la acest gen de educație. E ca un tsunami care se năpustește peste o plajă pustie.

Pe de altă parte, introducerea în școli a unei astfel de educații sistematizate ar fi bine-venită în cazul unei pregătiri prealabile familiale, astfel încât terenul să fie pregătit pentru asimilarea unor idei constructive și sănătoase. Și, obligatoriu, să fie realizată de specialiști care să îmbine psihologia pediatrică, pedagogia și sexologia, astfel încât informația să poată fi primită de copii pe înțelesul lor, pe tipul de comunicare cu care sunt compatibili.

Altfel, rezultatul va fi dezastruos sau nul. Deci proiectul se va opri înainte de a începe să fie înțeles chiar de către cei care vor să-l pună în practică.

Ca o concluzie simplă, dar atât de naturală, cred că cei care își doresc astfel de proiecte ar trebui mai întâi să lupte pentru ca fiecare școală din țară să aibă grupuri sanitare igienice și abia mai apoi să revoluționeze o programă și așa răscolită la fiecare doi ani, fără strategie pe termen lung, fără continuitate.

Educația sexuală e deficitară în majoritatea familiilor și, cum primii 7 ani ai copilului sunt formați în proporție covârșitoare în familie, acolo trebuie acționat în primul rând, apoi ca o continuitate firească va putea fi inclusă și în orele de școală, cu oameni pregătiți temeinic.