„Jocurile psihologice între parteneri afectează viața sexuală și calitatea relației pe termen lung. Prin sex putem provoca sau pedepsi: dăm sau nu dăm?” O glumă care circulă prin breasla noastră sună cam așa: cât contează sexul într-o relație? Răspuns: când lucrurile merg bine, 20%. Când merg rău, 80%!
Freud spunea că iubirea durează doi ani. O sută de ani mai târziu, studiile antropoloagei Helen Fischer îi dau dreptate, iar Esther Perel vine cu perspectiva ei despre monogamia în serie și problemele unei relații de durată.
Blocajele erotice într-un cuplu nu sunt ceva nou: pe măsură ce o relație devine mai stabilă și mai longevivă, sexualitatea în cuplu poate fi afectată de numeroși factori. Cel mai puternic este faptul că, atunci când ne obișnuim cu partenerul și nivelul nostru de intimitate emoțională crește, nivelul dopaminei scade.
Citește și: De ce relația cu mama ta determină succesul relațiilor sentimentale
Libidoul e diminuat, deși gradul de siguranță și încredere în partener crește. Un prea mare grad de intimitate și lipsa spațiului devin și ele obstacole – cuplurile care locuiesc cu socrii sau cu copiii știu cât de greu este să organizezi o noapte pasională.
Mai mult decât atât, sunt cupluri unde sexul este folosit ca armă. Jocurile psihologice între parteneri afectează viața sexuală și calitatea relației pe termen lung. Prin sex putem provoca sau pedepsi: dăm sau nu dăm? Se spune că femeia ia cearta în pat, pe când bărbatul o folosește ca o metodă de împăcare.
Probleme pot apărea și la nașterea unui copil, care diminuează libidoul mamei – alăptarea în sine determină eliberarea de oxitocină, care până atunci era eliberată în timpul actului sexual. În aceste cupluri bărbații ajung să se simtă respinși.
În plus, dacă în cabinet, acum 10-15 ani, mai mult domnii se plângeau de celebrele dureri de cap ale doamnelor, de câțiva ani și acestea au început să reclame distanțarea partenerilor, scăderea libidoului acestora și respingerile inițiativelor lor sexuale. Întreaga cultură se clatină și își schimbă comportamentele sexuale.
Dacă acum 20-30 de ani ieșirile domnilor la bere cu amicii erau principalele motive ale diminuării intimității sexuale (și principalele cauze ale certurilor conjugale), în zilele noastre calculatorul, playstationul, telefonul acaparează interesul partenerilor și oferă însingurare în doi. „Împreună, dar separat” devine noul stil de viață al multor cupluri.
Citește și: Dragoste în multe culori
Pandemia, un nou început?
Deși internetul prevedea o creștere a numărului de bebeluși care vor veni pe lume după această perioadă, studiile arată că viața sexuală dintr-un cuplu are foarte mult de suferit, cantitativ și calitativ. Schimbările mult prea multe, teama și nesiguranța afectează multe cupluri.
Se ajunge la un consum mai mare de alcool, apar anxietățile, ipohondria, depresia. E dificil să creezi spațiu pentru sexualitate când ești prizonier între patru pereți cu persoana care ar trebui să fie obiectul dorinței tale. Pandemia poate fi însă considerată și momentul unui nou început. Viețile noastre s-au schimbat și cu siguranță poate fi un moment bun să acordăm mai multă atenție relației sexuale.
Aprecierea, la baza unei relații sexuale sănătoase
La începutul unei relații, după ce trec fluturii, începe munca de acordare între nevoi, așteptări. Se ridică vălul din zona gândirii critice și începem să ne vedem partenerul cu toate ale lui, cu defecte și vulnerabilități. Îl coborâm de pe piedestal.
Acesta este momentul în care pot apărea criticile, mai ales dacă tu sau el proveniți dintr-un mediu în care ați avut parte din plin de ele. Vânătoarea de greșeli este cea mai simplă cale spre a scădea atracția în cuplu. Nemulțumirile pot fi multe, de la cum strânge praful până la câte kilograme sau vergeturi a mai acumulat. Soluția: opriți critica și antrenați-vă amândoi ochiul pozitiv.
Bunăvoința este o atitudine care se educă în timp, iar o relație care crește este una în care fiecare se simte văzut și apreciat. Veți vedea cât de mult vă veți reconecta dacă reușiți să evidențiați lucrurile bune. Și de aici… ei bine, de aici puteți începe să lucrați la ce se întâmplă în dormitor.
Citește și: Cu Monica Jitariuc, specialist în comunicare, despre sex, identitate, gen
Cum apăsăm pe butoanele deblocării sexuale?
-
Să punem sexul pe masa discuțiilor. Ai stat vreodată de vorbă cu tine despre sex? Gândește-te sincer la ce reprezintă sexualitatea pentru tine, ce nevoi îți satisface, ce modele ai avut aici, ce auzeai despre sex în copilărie. Discută cu partenerul: Lasă rușinea sau teama deoparte și provoacă-l la o discuție deschisă despre sex. Dacă nu a știut niciodată ce este preludiul, poate că e momentul să îi explici ce și cum îți place, după cum și tu poți afla ce-i place și ce nu îi place. Ce poți face tu și ce limite ai; în ce moment din zi îți place ție, când îi place lui?
-
Să învățăm din trecut. Adesea în cabinetul meu întorc oamenii către momentele bune din trecut. Am învățat că trecutul este plin de probleme, însă uităm și că am învățat multe lucruri, de la a scrie și a merge pe bicicletă până la aptitudini sociale sau a învăța să fim buni și în… pat. Cu hipnoză sau fără, putem explora perioadele funcționale din viețile noastre pentru a aduce din nou în planul conștiinței resursele noastre: cum v-ați cunoscut? Ce te-a atras, ce ai apreciat la partenerul tău? Dar el la tine? Unde mergeați și vă plăcea? Când vă era bine, ce făceați diferit?
-
Acțiune! Acțiunile concrete, aplicate cu perseverență și continuitate, sunt cele care sparg rutina. Câteva exemple? O coafură nouă, un alt stil vestimentar, o noapte fierbinte în mașină. Atracția are mereu nevoie de noutate și diversitate.
-
Intervenții paradoxale. Cel mai mult îți dorești ceea ce nu poți avea, iar drumul către este de multe ori apreciat de creier mai mult decât destinația în sine. Tensiunea așteptării, interdicțiile, pericolul, greutatea atingerii scopului sunt ceea ce fac jocul vostru atât de plăcut. Oferiți-vă câteva seri din când în când doar pentru atingeri, fără sex. Țineți-vă în brațe, faceți-vă câte un masaj, redescoperiți-vă corpurile…
-
Sexul în Aici și Acum. Pentru activarea circuitelor plăcerii avem nevoie să ne centrăm pe Aici și Acum. Centrarea pe fiecare milimetru de piele, pe fiecare senzație, pe miros, văz, auz, gust.
Cărți recomandate:
Autoare: Esther Perel
Preț: 49 lei
Problemele care pot apărea în viața sexuală a unui cuplu sunt diverse, de la dispariția acesteia, în urma nașterii unui copil, până la rutină, plictiseală și infidelitate. Autoarea, terapeut cu o vastă experiență în psihologia cuplurilor, ne atrage atenția că dragostea sigură și confortabilă poate intra în conflict cu pasiunea și că viața sexuală este mult mai complexă decât credem.
Cartea de față ne arată cum să împăcăm domesticul cu dorința sexuală și cum să permitem pasiunii să ne intre în casă.
„Inteligența erotică aspiră să vă angajeze într-o discuție sinceră, clară și provocatoare. Vă încurajează să fiți curioși, să spuneți ceea ce este de nerostit și să nu vă temeți să puneți sub semnul întrebării corectitudinea sexuală și afectivă. Lăsând ușile deschise spre viața erotică și viața de familie, vă invit să punem accent pe sex.” – Esther Perel
„Principalul lucru pe care Perel vrea să ni-l spună este că o căsătorie fericită e, înainte de toate, una sexy.” – The Guardian
„Un mariaj fără… pasiune? Esther Perel vă oferă în cartea de față soluții pentru o viață sexuală fierbinte.” – People Magazine
„O carte excelentă, provocatoare și bogată în studii de caz mai mult decât edificatoare.” – Journal of Sex and Marital Therapy
Titlu: Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun
Autor: Jacques Salomé
Preț: 34 lei
În viața unui cuplu este necesară crearea unei distanțe, a unui spațiu de negociere, în care să poată fi recunoscute atât punctele comune, cât și deosebirile dintre parteneri. Comunicarea și recunoașterea diferențelor dintre aceștia îi vor ajuta să se accepte unul pe celălalt în individualitatea lor și să-și asume răspunderea pentru propria fericire.
În cartea de față autorul analizează motivele care duc la dezintegrarea cuplurilor, acele aspecte din viața de zi cu zi care nu au nimic amenințător în sine, dar care, repetate și amplificate, adăugându-se unele altora, vor constitui o sursă reînnoită de slăbire a unei relații. Jacques Salomé nu se mulțumește cu explicarea eșecului unei relații, ci întreține speranța și oferă soluții pentru sporirea intimității, a cunoașterii de sine și a spontaneității.
Jacques Salomé se adresează tuturor celor care își asumă responsabilitatea de a acționa personal și imediat, în vederea îmbunătățirii relațiilor cu ei înșiși și cu cei din jur.
Titlu: Limbajul trupului în dragoste
Autori: Allan și Barbara Pease
Preț: 32 lei
E dovedit științific că gesturile pe care le facem ne trădează adevăratele intenții. Cu toate acestea, puțini știu să interpreteze limbajul trupului sau să conștientizeze ce transmit ei înșiși în interacțiunile cu ceilalți.
Allan și Barbara Pease oferă un ghid care îți dezvăluie secretele comunicării nonverbale. Scopul lor este acela de a te face mai încrezător în relațiile pe care le ai și la întâlnirile care au ca miză legarea unei relații noi. Fie că vrei să faci o impresie bună, fie că îți dorești mai mult, cum ar fi să îți găsești partenerul ideal, cartea te va conduce spre oricare dintre țelurile tale.
Vei avea parte de o lectură cu adevărat plăcută, în care multe strategii cu aplicabilitate în orice situație completează într-un mod antrenant informațiile oferite de soții Pease. Vei învăța să comunici mai bine și să percepi la un nivel mai profund interacțiunile cu cei din jur.
Ultima modificare noiembrie 4, 2020 10:21 am