Nu sunt omul verdictelor, adevărurilor absolute, mottourilor, sentințelor, concluziilor. Nici măcar nu cred că barometrul suprem al iubirilor e durata lor. Nici tensiometru dedicat intensității sentimentelor nu avem, nici calendar de perioadă ideală cât să țină relația.
Cred mai degrabă că toate iubirile, scurte, lungi, pe viață sau nu, împlinite sau eșuate, la distanță, cu multă așteptare și dor sau trăite casnic, cu împărțit cumpărături, sarcini banale din casă – cine spală azi vasele? –, chiar și iubirile care erau pe cale să se întâmple și s-au oprit înainte să se consume – toate au rostul lor în viețile noastre.
Citește și: Amalia Enache: Unde a dispărut generozitatea?
Luna iubirii
Da, în luna iubirii cred că și iubirile care nu s-au întâmplat, deși erau pe cale, au sens. Îndrăgostelile de ambele părți, care totuși se împotmolesc din lipsa de curaj sau cine știe din ce motive, sunt dulci în istoricul nostru amoros.
Iubitul meu care ai fi putut să fii, mulțumesc că nu ne-am rănit și încă nu te cunosc, așa încât pot încă doar să-mi imaginez că ești minunat! Iubitul meu care ai fost, dar azi ne suntem străini, mulțumesc că ai fost o vreme ideal! Ce e între doi oameni este ceva atât de numai al lor, încât nu se intersectează nici cu cele trecute, nici cu cele viitoare, nici măcar cu alții care apar în același timp în vizorul unuia sau celuilalt.
Unicitatea aceasta a trăirii, uneori numită de specialiști codependență, interdependență sau, în limbajul popular, „orbire”, analizată și judecată adesea de cei din exterior, este irepetabila noastră poveste, chiar dacă seamănă cu altele din cărți, filme, povești ale prietenilor.
Și treaba clară e că dragostea pur și simplu durează o vreme, iar lupta noastră uriașă devine să acceptăm eșecurile unor povești care la un moment dat chiar erau perfecte. Acel „moment dat” perfect e ceea ce nu reușim noi să păstrăm, adesea, nu relația. De unele iubiri ne agățăm disperat, facem de multe ori tot felul de încercări de resuscitare în speranța că se va repeta acel „moment dat”, iar ele pur și simplu tot ajung să se stingă. Momentul lor s-a dus!
Iubirile care durează o viață, jumătățile noastre, ah, visul cel mare cu cei doi bătrânei cu părul alb care se țin tandru de mână la plimbarea prin oraș, dintre care unul suntem noi, iubirile acestea rezistente par mai degrabă cele pașnice, oricât ne-ar plăcea tuturor tumultul unor pasiuni mistuitoare. Dincolo de trandafirii roșii de Valentines Day, ne vrem auziți, ne vrem înțeleși, ne vrem băgați în seamă și în zilele fără sărbători, ne vrem admirați, ne vrem și lăsați liberi.
Citește și: Succesul sau fericirea? Tu ce alegi?
Libertatea în cuplu
Să nu uităm însă că nu doar eu vreau asta, AMÂNDOI dintr-un cuplu vrem la fel! Comunicarea reală e adevărata intimitate în doi, iar libertatea în cuplu o fi ea adevărata luminiță de la capătul tunelului?! Acea libertate care nu-i face rău celuilalt. Libertatea să te dezvolți în carieră, fără ca celălalt să se sacrifice, ca să aibă grijă de copii în tot acest timp. Libertatea de a-ți întâlni prietenii, fără ca celălalt să rămână îndelung singur. Libertatea de a spune ce crezi, fără să jignești, fără sarcasm, fără miștouri ieftine la adresa celuilalt, fără glume proaste. Libertatea de a tăcea, fără ca celălalt să nu mai poată comunica cu tine.
Libertatea de a fi furios când ai motive, dar nu furios împotriva celuilalt. Însă totul pornește de la libertatea dintâi, cea pe care ne-o acordăm nouă înșine, când îndrăznim să ne iubim pe noi înșine într-atât încât să ne lăsăm văzuți cum suntem. După un an atât de plin de frici, cum a fost anul trecut, cred că ar trebui să fi învățat să ne temem mai puțin de iubire. Cei singuri au avut de înfruntat singurătatea mai abitir. Cei nefericiți în relații au avut și mai clară imaginea neîmplinirii.
Dar cei mai mulți au învățat să fie recunoscători pentru ce și pe cine au alături, chiar dacă înainte se mai îndoiau că nu e totul mai plin, mai intens. Puterea lui „a te baza pe celălalt” a fost una dintre lecțiile anului trecut. Sunt frumoși trandafirii de Valentines Day, da, repet, dar e bună tare și o simplă cafea de dimineață alături de cel drag, înainte să pornim fiecare spre ziua lui de lucru. Viața nu e o poză perfectă pe Instagram, iubirea nu e numai acel moment perfect. Iubiți-vă!