Dorința de evadare din concret, între lipsa vieții artistice și oferta serialelor online

Avem nevoie de actori, de arta lor – în pandemie poate mai mult ca oricând altcândva. Iată de ce nu trebuie să lăsăm să se stingă o profesie care a reușit să supraviețuiască încă din antica Grecie.

100 de milioane de dolari. Un buget pentru un serial online pay-per-view care a cucerit prin fastul costumelor, prin locațiile magnifice, prin frumusețea și sex-appealul protagoniștilor și chiar prin povestea ticluită cu măiestrie de o echipă de scenariști bine plătiți. Celebrul deja serial „Bridgerton”. Pentru această producție a fost creată o fabrică specială, unde au fost produse aproape 10 000 de rochii și costume de excepție. Totul fiind probat până le venea actorilor ca „turnat”.

Un alt titlu bogat în vizionări e „Emily in Paris” Succesul lui e de neînțeles pentru mine. Atât de lipsit de esență, de emoție, de intrigă. Nimic deosebit. Doar plecarea unei americance, datorată hazardului, la Paris. And what?! Iubitorii genului simplu, ușor romanțat, ar zice că exact asta e și ideea. OK. Atunci să trecem mai departe.

Și să găsim tone de alte titluri care să te țină lipit de ecran ore în șir. Uneori adormi cu laptopul pe piept și a doua zi reiei din ultimul minut pe care ți-l amintești ca fiind treaz. 🙂 Un megaavantaj. Pe care într-o sală de teatru nu-l ai, ar zice unii. Ce comparație! Nepotrivită aș zice eu. Am văzut și în sălile de teatru persoane care ațipeau, fie pentru că veniseră acolo din obligație pentru persoana pe care-o însoțeau, fie pentru că spectacolul era extrem de trenant. În ambele cazuri, situația trebuie evitată.

Dorul de teatru

Și, da, mi-e un dor nebun să simt aerul dintr-o sală de teatru, să simt curentul de aer când intră actorii rând pe rând în scenă, când parfumul fiecărei actrițe își face simțită prezența în primele rânduri ale sălii, învăluindu-te într-o atmosferă magică pe care doar acolo o găsești. Vezi în spectacolele de stare cum plutește praful scenei în fasciculele de lumină ale reflectoarelor, auzi cum scârțâie scândura scenei la o călcătură mai apăsată a personajelor!

Pentru că, da, îmi place să cred că cei de pe scenă sunt acei oameni din poveste, personajele, și nu oamenii pe care-i vezi apoi ieșind „în civil” după terminarea specta-colului. Actorii fac parte dintr-o lume specială, au acest noroc fantastic să trăiască multele vieți pe care câți dintre noi nu și le-ar fi dorit? Actorii sunt cu un pas mai aproape de nemurire prin profesia fascinantă către care au fost atrași de o forță invizibilă într-un anumit moment al vieții lor.

Citește și: Marius Elisei, într-o nouă relație după divorțul de Oana Roman

Madonna, în ipostaze sexy la 62 de ani: „Arăți bine, dar n-ai pic de clasă”

Alexandra Stan, dezvăluiri în premieră despre sexualitatea ei: „Eu iubesc și bărbații și femeile”

Ce a rugat-o Nelu Ploieșteanu pe fiica sa înainte de a fi intubat

Soțul meu, actor, îmi spune că de mic copil și-a dorit să fie actor, de când vedea o dată și încă o dată și încă o dată același spectacol de teatru din primul rând al sălii, să simtă cum trăiesc acolo pe scenă actorii pe care-i diviniza și își dorea să fie ca ei într-o bună zi.

Și exact când începuse ca ritmul spectacolelor lui să prindă contur și să-și pri­meas­că recunoașterea pe care o merita, a venit peste noi toți pandemia. A venit blocarea omenirii. Așa cum nimeni niciodată nu și-a imaginat că poate fi posibil. Dar iată că e atât de dureros posibil. Și parcă nu vrea să se mai termine. Niciunul dintre noi nu înțelege cum și când putem relua cu toții cât mai normal ritmul vieții.

Teatru vs. seriale

Așa că evadarea în lumea magică a poveștilor întruchipate de actori e acum posibilă doar prin serialele și filmele online sau ici-colo încercări de transmitere online a unor spectacole lipsite de farmec, de parfum, de praf în fasciculele de lumină lăptoasă, de sunet al respirației și de scârțâit de scândură a scenei. Trebuie să trăiască fizic și sufletește din ce joacă, aproape nimic.

Și pare că pentru mulți această situație e cât se poate de firească. Și de fapt nu e deloc așa. Oricâte spectacole sau seriale sau filme am văzut cu toții tot n-au fost de ajuns până acum, atâta vreme cât încă ne lipsește în proporție atât de mare empatia pentru o astfel de profesie care cu siguranță nu va dispărea, dacă a reușit să existe de la antica Grecie până în zilele noastre. Dar pericolul e enorm. Să nu-l lăsăm să devină fapt. Dacă am face asta, am fi cu toții infinit mai puțin nemuritori!