Coboară septembrie peste noi. Vine toamna, vine școala, ni se aglomerează micile metropole balcanice, ce-o să ne facem? Cum trecem noi înspre iarnă, încolo?
Pentru început le vom avea de îndurat pe gingașele domnișoare-reporter TV care se vor preumbla agale prin supermarketuri cu un cărucior în care vor presăra rechizite și ne vor comunica prețul pe care trebuie să îl suporte părinții pentru ca odraslelor să nu le lipsească nimic în prima zi de școală. De asemenea, cameramani libidinoși vor insista pe trupurile puberelor de liceu, în timp ce vocile pline de îngrijorare ale andreelor care citesc, pline de emfază, promptere, voci de diriginte, voci de Isoscel, ne vor avertiza – a câta oară? – că tineretul din ziua de azi… Dar știi că trece, toate trec.
Personal, nu mai sunt încadrat în nicio formă de învățământ, dar am fost douăzeci și șase de ani. Am făcut ceva școală în țara noastră, știu dureros de bine cum e. Mai mult decât atât, ca și cum nu le aveam eu pe-ale mele, părinții mei încă merg zi de zi acolo, profesori (de matematică!) fiind. Neavând copii, 15 septembrie rămâne categoric ziua în care îmi încep părinții un nou an școlar. Nu e ușor nici pentru mine, să știți.
Ca atare, rezist numai prin umor. Una dintre anecdotele mele preferate e aceasta: întrebat ce a învățat la școală, după prima zi, un copil a dat acest răspuns magnific: nu prea multe, trebuie să mă mai duc. I-am fost în asentiment copilului cu pricina și m-am tot dus. Din 1989 până aproape de zilele noastre. Ar trebui să mă mai duc și acum, că tot n-am învățat prea multe, dar om bătrân cu părul alb, cum mă prezint, există riscul să fiu luat pe sus de curcani, căci aduc mai degrabă cu un Irinel Columbeanu în mizerie dând târcoale claselor mici. Așa că învăț de acasă, autodidact, discret, elegant, central.
E frumos când vine școala. N-am avut niciodată depresie din asta școlărească, deși am pierdut cam 60% din timpul petrecut în bancă. Dar era frumos. Doamne, ah ce viață am avut!, cum ar spune și cantautorii de la formația instrumental-vocală Azur. Da, a fost frumos la toate vârstele. La început, în primară, ne mai bucuram și noi că ne revedem după ce ne petreceam vacanțele de vară care pe unde eram trimiși. Apoi, porci tot mai în etate, vârtoși adolescenți, adulmecam boboacele… Era așa de frumos!
Nu înțeleg de ce se întristează tinerii noștri cetățeni. Școala e oribilă, dar merită făcută. Dacă te ții de treabă, poate fi chiar plăcut să afli lucruri noi. Și oricum în câteva săptămâni vine vacanța.