Iuliana Alexa este redactor-șef al revistei Psychologies și manager al agenției de creație de content digital Contentup şi în textul de mai jos povesteşte de ce creativitatea este crucială în orice meserie, de ce trebuie exersată de timpuriu şi de ce şcoala românească... nu e tocmai aliatul creativităţii.
Sunt jurnalistă de vreo 17 ani, am început să scriu cronici de carte în „România literară“ la invitația profesoarei mele de atunci, scriitoarea Ioana Pârvulescu. Uitându-mă în urmă, sunt nostalgică după vremurile când oamenii cumpărau „România literară“, după vremile când existau repere culturale solide, platforme de presă puține și cu vechime, cu credibilitate, cu greutate. Nu era puțin lucru să fii student și să se semnezi în același ziar cu Nicolae Manolescu. Același Nicolae Manolescu pe care îl citisem avidă în liceu, convinsă că am dat peste cel mai subtil și inteligent analist de literatură.
Am avut norocul unor profesori de literatură de nota 20. Adică profesori care au știut de la început că literatura nu se predă, că literatura este un domeniu fără teoreme, că este prin definiție, un teren al creativității, al gândirii generative, divergente. Adică nu am învățat niciun rând de comentariu, în schimb am comentat eu, alături de colegii mei, la nivelul meu de atunci de gândire și de lectură, diversele cărți citite pentru clasă, de la „Muntele vrăjit“ de Thomas Man, la biata Mioriță.
Ce vreau să spun cu asta? Aș vrea să spun prin asta că abilitatea de a fi creativ, de a gândi, se exersează de foarte devreme. Că trebuie încurajată, că nu trebuie sufocată prin oferirea de idei primite de-a gata, pe care un copil să le învețe papagalicește. Vă amintiți de personajul Trăsnea, din „Amintiri din copilărie“? Ei, bine, Trăsnea, avea dreptate; el învăța pe de rost pronumele posesive și spunea că asta e „curat meșteșug de tâmpenie“. Corect. Orice învățare automată este un meșteșug de tâmpenie. Gramatica este logică, odată înțeleasă, ea nu are nevoie să fie învățată mecanic. La fel e și cu textele, cu literatura. Nu ai ce să înveți mecanic despre „Miorița“ sau despre „Luceafărul“. Dacă vrei ca odrasla să priceapă mesajul acelui poem, discută cu ea despre ce vrea să spună autorul, întreabă copilul despre emoțiile pe care i le trezește cutare vers sau text. Vei vedea că îi sclipesc ochii de plăcere că poate să vină cu ideile proprii, că ideile sale contează. Poate că spune și prostii, dar nu contează, importantă este încrederea în propria gândire pe care această abordare a literaturii i-o dă. Și încrederea aceasta în propria gândire va fi utilă în orice altă circumstanță a vieții. Dacă citește în adolescență „Ana Karenina“ și învață despre felul cum iubirea poate fi tragică, va ști, la modul ideal, să se ferească de astfel de poveste. Sau va fi mai empatic, mai inteligent emoțional, mai dotat pentru introspecție când o va experimenta. Literatura este și o mare lecție de viață, dar, ca să învățăm ceva din ea, trebuie să fim lăsați să o absorbim în ritm propriu, să fim lăsați să o digerăm, să o amestecăm cu ceea ce suntem deja. Și asta la orice vârstă. La orice vârstă o poveste bună poate fi o lecție, dacă ești lăsat, ghidat, provocat să o înțelegi. Sigur că sunt oameni mai mult sau mai puțin dotați pentru acest gen de învățare, dar el este necesar și trebuie format. Un elev înclinat către IT poate că nu va citi cu același interes Ana Karenina precum o elevă înclinată către științe umane. Dar tot va beneficia de pe urma romanului, dacă cineva are răbdarea de a-l întreba, provoca să ofere propria lui interpretare, să găsească semnificații acelei povești conform cu experiența lui de până atunci și creativitatea care se găsește în fiecare.
Da, în fiecare. Toți copiii sunt creativi, din păcate adulții nu prea dau doi bani pe asta, odată ce au învățat o meserie și cred că meseria lor îi va salva de nevoia de a se adapta la nou până în pragul pensiei.
Oare se mai face medicină azi așa cum se făcea acum 30 de ani? Se mai face inginerie la fel ca acum 20 de ani? Se mai face artă ca acum… 10 ani?! Răspunsul este, desigur, nu. Și cei care au învățat atunci meserie trebuie să se adapteze la felul cum ea se face azi. Să fie creativi, adică. Iar școala inhinbă creativitatea, o spun iar și iar. Pentru că, în loc să fie provocați și încurajați să gândească, să interpreteze, copiii noști învață comentarii. Jenant.
Am făcut această lungă digresiune, pentru a arăta că a fi creativ este un fapt necesar în orice domeniu al vieții. Chiar dacă ești inginer, tâmplar, asistentă medicală, profesor ori programator a fi creativ este o facultate necesară în adaptarea la viața de zi cu zi. Astăzi contextul vieților noastre se schimbă rapid, datorită, mai cu seamă, avansului tehnic. Ceea ce era valabil ca stil de viață în anii ’80 pare astăzi venit din negura istoriei. Și, ca să ne adaptăm la noile circumstanțe, e necesar să redevenim creativi. Să reîncepem să generăm idei, să nu mai rămânem captivi în cadrele de gândire deprinse în școală.
În meseria mea, cea de creator de content digital (căci epoca hârtiei și a „României literare“ a apus) e necesar să fiu creativă mereu, pentru că altfel nu mai sunt competitivă. Dacă nu aș fi creativă, nu aș mai reuși să atrag atenția oamenilor care mă citesc, în acest mediu atât de competitiv cum este internetul. Scrisul online pare o chestie simplă, dar nu este. Mereu te preocupă să ai mai multe citiri, mai mult timp petrecut pe un articol, un grad mai mare de convingere a cititorului să facă cutare sau cutare chestie. Și toate astea sunt provocări ale creativității.
Iuliana Alexa este redactor-șef al revistei Psychologies și manager al agenției de creație de content digital Contentup (www.contenup.ro).