Primul impuls pentru a răspunde la această întrebare a fost „din cauza senzaționalului pe care-l căutăm mereu, ca și cum niciodată nu e de ajuns”. Obișnuitul ne înconjoară, iar întâmplările frumoase trec neobservate.
Administratorii unui website străin au făcut la un moment dat un experiment, anunțându-și cititorii că a doua zi vor publica doar știri pozitive, pline de încântare și optimism. Traficul a scăzut vertiginos în ziua respectivă.
În următoarea zi au revenit la știrile senzaționale și titlurile bombastice, iar cititorii au revenit în număr foarte mare. Răspunsul lor a fost că viața de zi cu zi le oferă întâmplări banale și atunci vor să afle și lucruri ieșite din comun, acestea fiind în majoritatea lor negative.
Nu sunt adepta știrilor negative
Mă bucură și mă emoționează o veste bună, salvarea unei vieți, evacuarea la timp a unei zone calamitate, astfel încât să nu existe victime, mă impresionează descoperirile arheologice și științifice și prefer să văd un film de suspans pe timpul zilei, nu la adăpostul nopții.
Am stat și am analizat situațiile în care reacționăm puternic, ne schimbăm comportamentul obișnuit. Și astfel m-am dus cu gândul la reacția pe care o au aproape toți cei de la volanul mașinilor care trec prin zona unui accident rutier, unde poliția dirijează traficul pentru a-l fluidiza.
Tendința tuturor celor ajunși în zonă e să încetinească și pentru a se uita cât mai atent la cele întâmplate pe carosabil sau în afara lui, nu doar pentru a spori atenția la continuarea drumului. De ce facem asta? Nu am un răspuns.
În spatele atracției pentru știrile negative ar putea fi frica
Intrând într-un impas în descifrarea acestei atracții pentru întâmplările și știrile negative, am fost curioasă să aflu ce răspuns îmi dă băiețelul meu de 7 ani la întrebarea temei din acest articol. Mai întâi m-a bucurat enorm să aud primul lui răspuns, care de fapt a fost o întrebare: „Ce înseamnă negative?” „Neplăcute, rele, urâte”, i-am răspuns.
„Aaa, înțeleg. Păi, cred că oamenii sunt atrași de ele de frică.” „Cum adică de frică, Luca?!” „Simplu, vor să vadă lucruri rele de frică să nu li se întâmple și lor vreodată așa ceva și să nu știe ce să facă. Se uită să afle cum se pot salva, cum ar fi să știi ce ai de făcut ca să scapi de ce e rău pe lume.” Wooow!!, mi-am zis. Să știi că Luca are deplină dreptate.
Frica e poate cel mai puternic sentiment care, când pune stăpânire pe un om, poate să-l distrugă doar pentru că-i anulează în primul rând rațiunea. Frica are și partea ei bună, ne ajută să luăm în calcul riscurile la care ne supunem în situațiile speciale.
Iată cum discuția cu fiul meu mi-a deschis o perspectivă pe care nu o luasem în calcul până în acel moment.
Isteria știrilor senzaționale
În funcție de gravitatea știrilor întâmplate într-o zi se organizează și desfășurătorul jurnalelor la posturile TV tocmai pentru a-i pune în gardă pe oameni. Exacerbând această regulă a breslei jurnaliștilor, s-a creat isteria știrilor senzaționale și chiar inducerea în eroare prin titluri mincinoase care nu au o descărcare logică în textul știrii sau prin lansarea unor zvonuri fără bază reală.
Prefer o societate în care să nu fim atrași de știri negative, ci doar să ne fie de folos pentru a evita situații neplăcute sau pentru a ne pregăti pentru reacții adecvate la situații neplăcute.
Și vreau să închei cu o metaforă legată de o stare naturală pe care să n-o transformăm în isterie. Când sunt răcită la schimbarea de sezon, prefer să provoc strănutul în șervețel uitându-mă la razele soarelui, nu să-l opresc înfundat de teama privirilor dubioase din jur. Vreau să rămânem normali psihic chiar și după o distrugere mondială, cum este o pandemie care a scos la suprafață o răutate nemărginită.
Să avem grijă de corpul, de mintea și de sufletul nostru!