Este foarte interesant acest fenomen al #rezistenței, care a plecat din Piața Victoriei din București și s-a întins în toată țara. Mulți rezistăm încă. Dar cum rezistați?, dincolo de situația la zi?... Cum reușiți, totuși, să vă faceți România îndurabilă?
Eu, nu vă ascund, mă bazez pe cărți și pe filme și spectacole de teatru. Rezist prin cultură. În ultima lună am rezistat prin George Orwell, și capodopera lui de tinerețe – Fără un sfanț prin Paris și prin Londra.
După George Orwell (aliat de nădejde, de decenii deja!), am mai rezistat puțin și prin Vladimir Nabokov. Abia acum i-am citit primul roman – Mașenka. Extraordinar se rezistă cu el!
Am mai rezistat și întorcându-mă la Milan Kundera, la Iubiri caraghioase. Cu Kundera niciodată nu ești dezamăgit, și el e un camarad exemplar.
Și cu mai vechiul meu prieten Ismail Kadare am mai rezistat. Am rezistat cu Firmanul orb, ce capodoperă! Și cu doamna Carol Birch am rezistat – cu În umbra eșafodului, magnifică realizare!
Am mai rezistat și cu autorii români – cu poeziile lui Claudiu Komartin și Cazemata lui Tudor Ganea.
Am mai rezistat mergând cu toată seriozitatea la cinematograf. Am rezistat ocolind noile umbre ale lui Grey, dar și așteptând Trainspotting 2 ca pe o mântuire, ehe!
Și mergând la teatru am rezistat. Am rezistat cu Homo Americanus de la Green Hours. Și cu Artists talk de la ARCUB. Și cu Macbeth-ul de la Bulandra.Și cu No man’s land-ul de la Național…
Și, la rigoare, așa am reușit să trăiesc mai bine de treizeci și trei de ani în România, fără să dau și fără iau vreodată șpagă. Așa: citind, văzând filme de cinema și spectacole de teatru. Am rezistat curat, șuetând cu prietenii mei, am rezistat, ferindu-mă de consecințele catastrofale ale politicilor publice defectuoase.
Am rezistat așa, dar acum – mai mult ca oricând – viața mea, viața noastră o simt în pericol. Și de aceea, sunt obligat să rezist, mai departe, în stradă, zi de zi.
Căci până la urmă, rezistăm pentru iluziile și pentru speranțele noastre, și pentru viitorul nostru și – acolo unde este cazul – al copiilor noștri. Nici măcar nu ar trebui să fie atât de complicat, nu-i așa?
Eu rezist pentru că vreau să trăiesc această viața, nu alta, în fals, după dictare. Dumneavoastră?