Nasol, cum să fie.
Mai întâi trebuie să treci de imbecilitățile glumelor prietenilor sau ale amicilor care, odată ce aud vestea, brusc își aduc aminte toate anecdotele proaste. Apoi trebuie să faci față cu gândurile și întrebarea: ce dracu știu eu despre asta și cum tre să mă port.
E un lucru complicat. Pașii sunt mult mai greu de făcut, chiar dacă pe unii îi înveți deodată cu fostul sugar care pleacă-n picioare. Treci de etapele când copilul reprezintă prelungirea mamei, chiar dacă cordonul fizic a fost secționat la naștere, dar recunoști că el rămâne aidoma membrului fantomatic, prezent.
Te bucuri că în anume momente mama are mega rolul principal, iar tu te poți șuti pe ușa din dos cu „nu mă pricep, ocupă-te!” ca ultimă replică. Și te rogi spre ieșire să nu iei ceva în cap, desigur.
Te stresezi când te afli la coadă la farmacie să cumperi una alta, la fel cum te stresezi când constați că vin momente cheie în care trebuie discutate anumite aspecte ale vieții. Ești bărbat, cap de familie, trebuie să reprezinți factorul important și stabil al casei, iar asta uneori te bagă-n sperieți. D-aia când vine vorba de sex o lași pe mami. Că tu ai de reparat ceva…
„Copii mici, probleme mici” spunea un prieten. Cam așa e.
Greul vine mai pe parcurs. După ce fetița care se demonstrează a fi fată și prin alte culori ale îmbrăcămintelor sau prin prezența cerceilor mai crește și se „domnișorește”. Când începe să-și aleagă lucrurile, masa, jocurile. Când își impune alegerile.
Când fetița îți spune nonșalant: „eu cresc și știu că ție nu-ți convine, dar asta e”. Poate tu nu simți așa abitir trecerea unor ani, dar legat de felul în care se comunică la nivel de indivizi, șocul poate fi uriaș. Azi era cu biberonul în gură, acum e la H&M și-și alege outfitul. Apoi îi probează tocurile mamei și face mișto pe ele.
Personal, a avea „o fată” m-a șlefuit. M-a înmuiat, m-a obligat la a avea grijă ce spun și cum spun. A vrea discuția și înțelegerea mai degrabă decât obsesia părintelui de a fi ascultat. Vreau să fim prieteni. Vreau să avem încredere și să ne respectăm reciproc. Poate d-aia îi bat la ușa camerei de când avea 4 ani. Îi sunt părinte și totuși trebuie să îi fiu cel mai mișto prieten.
Trebuie să dau tot ce e mai bun dacă tot am contribuit la încă un suflet pe planetă.
Să-mi fac oare un blog de tată-de-fată?
Citește și – Cum alegi vinul? – un articol de Cosmin Tudoran