Cum alegi vinul?

.

E o întrebare pe care o aud destul de des. De altfel, e o întrebare pe care mi-o pun de fiecare dată când sunt în faţa momentului cheie. Vreau să beau un vin, am nevoie să beau un vin şi trebuie să aleg.

Vinul este o băutură alcoolică rezultată ca urmare a fermentaţiei mustului de struguri. Aşa, tehnic, sună cel puţin interesant. Însă drumul de la strugure la paharul celui care îl degustă, este la fel de anevoios ca un mare fan Pokemon-Go, plin de aventură şi stres, cu chin şi sârguinţă. Tehnică şi dibăcie. Marketing.

Vinul se bea dar şi mai mult se degustă, analizează, discută. Are rolul de liant de la 2 persoane în sus, iar când degustătorul e singur, are rolul de liant între el şi amintiri, el şi bucate, el şi sinea lui. Vinul nu prea se consumă, aşa, ca un pahar de apă. E nevoie de un minimum de protocol al servirii. Nu poti consuma un pahar de vin ca şi cum ţi-ai turna un pahar de suc carbogazos dintr-o sticlă de plastic.

Ai nevoie de o sticlă bine răcită, un pahar demn de culoarea vinului, ba chiar şi de soiul său, dacă mergi mai departe pe scara ierarhică a consumului. Riedel a cosntruit pahare pentru marile soiuri încă de acum 300 de revelioane. Cu asta s-au ocupat.

Deci, cum se alege vinul?

Criteriile sunt multe, personal mergând mai des pe pofte. Am constatat că alegerea mai întâi a vinului şi apoi a ce anume se găteşte conform alegerii înregistrează un mai mare câştig personal.

Dar criteriile sunt mai multe. Vinul se consumă în funcţie de sezon, ora din zi, ziua, temperatura de afară, cum şi cu cine, unde.

E vară, merg vinurile proaspete, nu cu o mare alcoolemie (11-12,5%) albe sau roze. Moda rozeului a lovit adânc în consumatorul român, iar acum aproape toţi producătorii români sunt aliniaţi în faţa acestei maceraţii intermediare a vinului roşu. Adică, rozeul e rezultatul unei aventuri furtunoase a mustului strugurelui negru având mustul proaspăt stors în contact cu pieliţa proprie, de unde se extrag pigmenţii de culoare. Dacă relaţia s-ar oficia,  vinul s-ar transforma uşor în roşu, divorţul vremelnic colorându-l astfel doar parţial.

Revenind, ai de ales între a consuma ceva de începutul mesei? Alegi un vin alb sau roze cu o aciditate mai mare. Ca să creeze şi ajute senzaţia de foame. Vrei ceva care să fie consumat fără o masă? Păi te poţi încumeta la un rose, chiar şi demisec. Recomand consumul vinurilor seci, maxim demiseci, însă gustul şi orientarea fiecăruia este personală, deci, ce îţi convine e sfânt. Sau poate vrei un spumant. Vremea spumantului este oricând. Indiferent de zi, oră, ocazie. Vorba lui Napoleon, indiferent de rezultat, merităm sau avem nevoie de un spumant. Prosecco, cava sau şampanie. Şi aici, alegerea îţi aparţine, dar complexitatea produsului diferă. Prosecco-ul are la baza un singur strugure, Glera, şi un mod de fermentaţie în tancuri, pe când spumantele spaniole sau franţuzeşti, metode ‘Champegnois-ice. Duble fermentaţii în sticle, a unui must din 3 struguri diferiţi. Discutăm de ceva mai complex.

Vrei un vin roşu? E vară, cald, s-ar putea ca marile vinuri cu un 14,5 % să fie cam greu de condus. Poate nu vrei o analiză senzorială ci un consum simplu. Soiurile mai puţin grele ar putea veni în ajutor: Fetească Neagră mai de Nord Vest, un Pinot Noir, o Cadarcă de Miniş.

Poate vrei doar să bei un pahar de vin la un film şi nu-ţi doreşti să treci prin tot protocolul analizei: vizual, olfactiv, gustativ. E doar consum sau e mai mult?

Dacă e mai mult atunci e clar, chemi prietenii care îţi seamănă şi analizezi. Treci prin vinul ‘preferat, încercă să-l susţii audienţei şi apoi să vezi cu ce vine fiecare. Fă o degustare comparativă, alegând acelaşi soi din mai multe zone geografice, conform treptei de calitate (vin de masă, vin de Indicaţie Geografică, vin De Origine Controlată) alege pe acelaşi palier de preţ, pe acelaşi palier de alcolemie şi vezi care îţi place. Concluzionează şi ţine minte. Intră pe siteurile de specialitate, caută pe iwcb.ro şi vezi dacă vinul sau producătorul au înşfăcat medalii la ultimele concursuri şi dezvoltă-ţi reţeaua de alegeri.

Consumă, analizează şi memorează. Vinul reprezintă o uşă spre autorafinament, un stil de viaţă şi un mod de a trăi mai sănătos. Leagă discuţii, amiciţii şi prietenii noi.

Iar alteori vinul te recomandă.

Ultima modificare august 24, 2016 12:58 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale