Chemare din Lisabona

.
Doamnelor, domnișoarelor, să nu mă bănuiți de interese necurate, căci nu sunt eu omul: n-am luat niciun capăt de ață de la îndrăgitele agenții de turism. Cum frumos spune și francezul: au contraire. Deci, eu vă scriu pe banii mei, da?

Doamnelor, domnișoarelor, dacă aveți plăcerea și posibilitatea, îndreptați-vă în regim de urgență spre Lisabona (da, chiar dacă ați mai fost).

Căci chiar din Lisabona vă scriu eu acum, mai exact din Bairo Alto, cartierul care te înalță cu o inimă deasupra lumii, și de unde se vede cel mai bine.

Și, ce vreți să vă povestesc despre Lisabona? E cunoscut totul, așa cum în egală măsură totul este un mister. Fado? Fado înseamnă destin.

Dacă veți face un efort de a asculta, veți auzi chemarea Oceanului și veți înțelege: și corăbiile, și marinarii, și comorile, și femeile care au rămas, secole la rând, să aștepte: ele, indimenticabilele Penelope…

Totul la Lisabona este poezie, de altfel pe zidurile orașului chiar am găsit, deseori, această inscripție: Pura poesia. Nu e bine să le fii împotrivă artiștilor de stradă, căci ei, uneori doar ei, mai au curajul adevărului.

Și dacă tot ajungeți la Lisabona, mergeți mai departe, întâi la Estoril (nu o să insist să îi vizitați casa Regelui Carol al II-lea, fiindcă nu sunt motive întemeiate să-i întreținem o memorie bună), apoi la Cascais. Aici, pe malul Oceanului, veți vedea unde a trăit Eliade în timpul ultimului război mondial. Puteți cumpăra și Jurnalul Portughez al istoricului religiilor, și, mai departe, vedeți dumneavoastră ce și cum.

Portugalia, așadar! Primăvara la Lisbona, vântul purtând, în dans, cuvintele oamenilor din Alfama, cel mai vechi cartier al orașului, unde sentimentele  și-au păstrat intensitatea primară. Se iubește ca în cele mai vechi timpuri în Alfama, și tot așa se și urăște.

Și mai desigur și literatura. Nu știu câte țări au zilele naționale ziua de înălțare la Domnul a unui poet. Portugalia îl cinstește la fiecare 10 iunie pe Luis de Camoes, poetul, care le-a lăsat moștenire o limbă națională  aproape la fel de frumoasă ca limba română. Și mai e și Saramago, și mai e și Pessoa, hăituit de heteronimii săi…

Lisabona, cu viața ei trepidantă și nopțile luminate de felinare… Lisabona este un vis care nu exclude realitatea, aici, atât de aproape, la capătul continentului nostru bătrân, la doar patru ore și trei minute de zbor de București.

Veniți.

Foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton