Primul zbor al copilului meu a fost când el avea 7 săptămani. Era un zbor scurt, doar pana la Praga. Din Praga și până în Noua Zeelandă, din Azore și până în Cambodgia, au mai fost câteva zeci de zboruri, toate adunate în cei 3 ani de viață. Așadar, dacă sunteți în căutarea unor sfaturi de călătorie pentru un zbor cu copilul mic, cred că sunt genul de persoană la care puteți apela.
Noul trend când călătorești cu copilul
Chiar înainte de plecarea în Thailanda cu Vlad, am citit pe net despre noul trend în ceea ce privește călătoritul cu avionul când ai un copil mic: goodie bags. Ce conține un goodie bag și care e scopul lui, vă întrebați probabil. Un goodie bag e un soi de mită, prin care vrei de la bun început să câștigi vecinii de zbor de partea ta, vrei să îi îmblânzești, să îi imbunezi, în așa fel încât în momentul în care copilul tău va începe să fie deranjant (sigur, „deranjul” e discutabil, dar ajungem și acolo), ei să bage o bomboană în gură și să o mestece până se calmează. Vorbim așadar de câteva pachețele/punguțe, în care o mamă a așezat dulciuri, dopuri de urechi și o scrisorică scrisă în numele copilului, care suna cam așa: „Dragă călătorule, Eu sunt Vlad, am 8 luni și ăsta e primul meu zbor lung cu avionul. O să încerc să fiu cuminte, să nu plâng, să nu te deranjez… bla bla bla.” Sincer, în timp ce scriu aceste rânduri, făcând un exercițiu de imaginație și punându-mă în locul mamei respective, îmi vine să rezum scrisoarea pentru viitorii vecini de zbor la: „Dragă călătorule, Sunt Vlad și sunt copil mic. Și oricât voi încerca, tot copil mic voi fi.”
De cele mai multe ori un copil nu plânge pentru că îl dor urechile
Prima oară când am auzit de aceste cadouașe pentru vecinii de zbor, care sunt foarte la modă în America, mi s-au părut chiar simpatice. Un gest drăguț și atât. Dar când vezi că devine o modă, mă cam întristează. Căci nu cred că trebuie să îți ceri scuze practic celorlalți pentru faptul că zbori cu copilul. Avionul e un spațiu public, destinat tuturor călătorilor. Asta îmi arată cât de toleranți sunt de fapt adulții în ceea ce privește comportamentul copiilor, ai lor și mai ales ai altora. Ar fi culmea să se ajungă chiar să îți bată obrazul domnul de la fereastră că tu, mamă cu copil mic în brațe, nu ai venit și tu cu ceva bun. Sau să înceapă o concurență în avion: „Aaa… păi la 12F doamna a primit un goodie bag de trei ori mai mișto.”
Sigur, exagerez, dar ideea e că dacă niște mame au simțit să facă gestul ăsta, este pentru că le e real teamă de reacția celor din jur în avion. Iar teama asta, stresul părinților în timpul zborului, e cel mai mare dușman pentru buna dispoziție a copilului. De cele mai multe ori un copil nu plânge pentru că îl dor urechile, ci pentru că părinții care îl însoțesc (mai ales mama când vorbim de un copil mic) sunt stresați, sunt în disconfort, iar ei micuții trag concluzia că e un loc din care trebuie să scape urgent.
Sfatul meu nu se adresează părinților
Așa că sfatul pe care vreau să îl dau nu se adresează părinților, nu. Să îți zică cineva când te îndrepți spre ușa avionului și copilul plânge, iar tu în spate cari bagajul de drum, în mâini ai suzeta, biberonul, jucării, pașapoarte, babețica și mai împingi și un căruț, pe care te pregătești să îl strângi, ca să îl lași lângă ușă, și te gândești în timp ce mergi cu ce mână o vei mai face și pe asta, ei deci fix în momentul ăsta să vină cineva să îți zică: „Nu te stresa, nu ajuta copilul”, cred că o iei razna definitiv.
Drept urmare, sfatul meu se adresează celorlalți călători: Vă rog din suflet să nu porniți de la premiza că pe mama care stă în spatele vostru în avion cu copilul în brațe nu o interesează că acesta plânge din toți rărunchii și să interpretați că nu face nimic, domne, să îl oprească. Poate că doar pare așa, dar adevărul e că eu nu am văzut de când zbor cu Vlad părinții ăia „nesimțiți” despre care tot citesc pe net, cărora nu le pasă că ai lor copii deranjează tot avionul. Sigur există, dar eu nu i-am întâlnit, pentru că mai mult ca sigur ei sunt excepțiile. În mod normal un părinte care alege să plece cu copilul în vacanță și care se înhamă la tot ce presupune asta, e mult mai puțin probabil să fie un părinte dezinteresat de copilul său. Poate că felul părinților de a reacționa, cu calm, fără să certe agresiv copilul pentru o stare proastă pe care micuțul nici nu și-o poate explica, li se va părea multora din jur insuficient, dar de fapt să fie cea mai bună soluție într-o situație anume. Părinții ăia își cunosc cel mai bine copilul și ei vor ști cel mai bine cum să îl liniștească. În schimb, tu, ăla din față, din stânga, din dreapta, poți ajuta enorm fiind mai tolerant, mai înțelegător, chiar și fără recompensă, că doar nu ești la rândul tău la vârsta unui copil ușor de păcălit. Eu primul lucru pe care îl fac când mă sui într-un avion și în preajma mea este un copil, e să îi transmit mamei mesajul că mă bucură prezența lor și să nu își facă griji pentru mine.
Vlad nu plânge în avion. În schimb, are multă treabă cu masa din fața lui
Sigur, poate că tu care citești acum ești dintre cei care când intri în avion și vezi că ai picat lângă un copil simți fix aceeași senzație pe care o ai când găsești un fir de păr în supa de la restaurant. „Cum bă să am așa ghinion, fix în supa mea, din tot restaurantul? Cum bă să am așa ghinion, fix lângă mine, din tot avionul?” Da, ar putea fi mai nasol. Dar ai putea să faci să fie mult mai nasol sau mai puțin nasol. Dacă atunci când copilul din spatele tău se va juca cu masa, de exemplu (oho, și ce se va mai juca…), și ție îți va mișca inevitabil puțin scaunul, te vei întoarce și îi vei spune mamei: „Stați liniștită, e doar un copil, nu-i problemă” – în loc să îi arunci o privire de avertisment, pe genul „Simt mișcarea și mă enervează”, îi vei ajuta enorm și pe mamă și pe copil, deopotrivă. Am trăit ambele situații.
Page: 1 2