Salut, din acest colț, de pagină virtuală, foarte călduros nu doar acordarea Premiului Nobel pentru Literatură domnului Bob Dylan, cât mai ales faptul că dumnealui n-a catadicsit să acorde vreo importanță subiectului.
Astăzi, chiar astăzi, înalții birocrați ai literelor, din turnul lor de la Stockholm, au clacat și au dat anunțul: domnule, ne lăsăm păgubași, nu putem să dăm de domnul Bob Dylan. Așadar, trubadurul nu e interesat de eveniment, le tace și îi sfidează. Foarte bine face. Nu mă trag eu de brăcinari cu marele nostru poet, dar dacă m-aș trage i-aș susura în urechi un tandru: Bravo, Bobiță!
Căci, Premiul Nobel pentru Literatură a ajuns, după căderea Cortinei de Fier, o miză gonflată artificial, comercial și patetic – o rutină care demult nu mai servește, cu adevărat, cauza literaturii. Așa că e bine din când în când ca bravul comitet să primească niște tăcere ca răspuns, cum bine e și că el, comitetul, a transmis frumosul mesaj că poezia nu poate fi încorsetată între niște coperte. Nu vă ridicați domnilor, Bob Dylan doar trece pe aici, carevasăzică.
Și, la urma urmelor, e treaba nobelilor pe cine premiază, cum e și treaba premiatului ce face cu acest premiu. Personal găsesc în indiferența lui Bob Dylan nu doar sindromul mai vechii sale nebunii. Nu e prima oară când omul absentează. A mai cântat cu spatele la public, a întârziat cu orele pe la concerte și a fost cât se poate de neserios în profesionalismul său. Ei, și ce dacă?
Bob Dylan e între cei douăzeci de oameni de pe pământ care poate să facă exact ce vrea și, mai ales, când vrea. Fără dumnealui, cultura populară din ultima jumătate de secol ar fi fost infinit mai săracă.
Avea dreptate și domnul Leonard Cohen când constata că s-a medaliat Everestul ca fiind cel mai înalt vârf, ca și cum asta ar conta cu adevărat. Așa e – nu contează.
Bob Dylan ar trebui să fie o lecție și pentru toți scriitorașii care aleargă cu limba de-un cot după recepții și dineuri, visând adolescentin și destul de ridicol la marea lor sală de gală din Suedia. Nu, domnilor, nu, doamnelor, nu așa se face! Luați aminte la maestru.
Poate că vă place poezia lui Bob Dylan, poate că nu dați două parale pe ea, și pe poezie în general, și asta vă privește, dumneavoastră plătiți prețul exact, dar, prin refuzul de a fi găsit, Bob Dylan dă o lecție și mai înaltă, care ne-ar fi folositoare tuturor, în această epocă de ahtiați după imagine. E o lecție mai veche, antică, dar nu expirată: fii tu însuți! Dacă nu-ți pasă (căci lucrurile s-au schimbat), atunci să nu-ți pese până la ultimele consecințe.