Ce an a fost şi 2016, ăsta! Vă propun să ne facem nu doar mea culpa, ci şi bilanţul întâmplărilor în care am râs, măcar de noi înşine. Că, altfel, ştim că a fost rău.
Uite, încep eu, evocând cu toată nostalgia acel conflict cu un negustor de mărunţişuri din Veneţia, care m-a vafanculizat în gura mare, în buza lui Canal Grande, iar eu l-am vafanculizat la rândul meu în, mă iertaţi, mama lui. A fost un dialog foarte frumos, deşi vulgar, nici măcar suprarealist în absurdul său bilingv, o splendidă feliuţă de viaţă ca o pizza. Nu ştiam că, pe partea întunecată a forţei cuvintelor, ştiu atâta italiană. Ne-am luat de la o hartă în portugheză pe care o comercializa la supra-preţ, ca un nemernic ce era.
La mare luptă cu vafanculizarea în a mă-sii a negustorului din Veneţia, vine, la „momentul anului”, o întâmplare din Palestina. Ne aflam la o mânăstire, iar eu purtam cu demnitate pantaloni scurţi, fiindcă, na, eram în deşert. Călugării, să le dea bunul Dumnezeu drăguţul sănătate, cu fermitate mi-au barat calea şi m-au vârât într-un sac – o pereche de pantaloni cu zece numere mai mari. Iată-mă: eram un Chaplin de buzunar pierdut în nădragii altui cetăţean. Şi uite că am ieşit şi pe poarta sfântului lăcaş cu nădragii pe mine. Realizez enormitatea, mă întorc, bat în portiţă, şoptind cu toată încrederea în momentul sfânt: „Holy Father, your pants!”. Mâna călugărului se întrezăreşte, mă mustră din deget, îi apucă şi dispare pentru totdeauna dincolo de zidurile mânăstirii.
Dar cea mai frumoasă întreprindere în care am fost implicat a fost naşterea site-ului www.harfa.ro. Cum, nu ştiaţi? Am dat drumul la harfă pe net.
Trudesc, de atunci, zilnic la această antologie a faptului divers, culegând harfe de pe întreg mapamondul. Îmi e greu să aleg harfa anului (harfa este, dacă nu ştiaţi, ceva care stârneşte râsul la om). Oscilez între acel basarabean care a fost acuzat că a bătut nişte poliţişti şi a vandalizat o maşină de poliţie (îl târăsc în tribunal netrebnicii!) şi acei trei cetăţeni (doi cetăţeni şi o cetăţeancă), toţi obezi (doamna avea şi un căţel în braţe), care au rămas blocaţi într-un lift, la Arad, fiindcă depăşiseră (cu mult) capacitatea liftului de a mai îndura şi a mai duce.
Cam ăsta a fost anul 2016, partea sa îndurabilă. Ne-om revedea sănătoşi şi în anul care, iată, vrem-nu vrem, vine. Măcar să zâmbim, dacă să râdem nu ne mai arde.
Citește și – Cu mintea de acum…
Citește și – Femei, femei…
Ultima modificare decembrie 19, 2016 4:03 pm