Am rămas fără job. Ce fac acum?

.

Cine s-ar fi gândit că tocmai tu vei ajunge într-o astfel de situație? Aveai un job sigur, aveai aprecierea angajatorilor… dar ce mai înseamnă «sigur» azi?“

E-mailul acela sec ți-a confirmat că ți-ai pierdut jobul. La început te-ai înfuriat și te-ai întrebat de ce tocmai tu? Te-ai luptat în gând cu tot felul de „vinovați“. Apoi panica ți-a dat târcoale – cu economiile nu stai grozav, iar creditul acela trebuie plătit, copiii vor continua să aibă cam aceleași nevoi, iar tu – tu nu ai mai fost la un interviu pentru un job de „secole“. CV-ul? Ți-e de-a dreptul antichizat!

Pierderea unui job trezește în fiecare diverse reacții – unii sunt obișnuiți cu schimbarea și au antrenamentul interviurilor și adaptării rapide, alții chiar își doreau o pauză și se vor folosi de acest context pentru a-și regândi cariera, pentru a porni un business sau, pur și simplu, pentru a-și trage sufletul după câțiva ani de efort neîntrerupt. Pentru alții însă concedierea va lua aspecte dramatice, se vor simți aruncați într-o luptă pentru care nu sunt încă echipați și, cu fiecare zi care trece, cu fiecare NU pe care îl primesc de la recrutori, luminița de la capătul tunelului pălește. Pentru ei mai ales, care ar fi acele sugestii menite să le fie de ajutor?

1. Activează-ți sistemul de suport – nimeni nu trebuie să treacă singur prin momentele dificile ale vieții. Ai nevoie de tot sistemul tău de suport, mai ales de suport emoțional din partea tuturor celor care știi că te pot încuraja, care îți pot înțelege frustrarea, care te pot asculta la orice oră din zi și din noapte. Indiferent de natura disperării tale, e recomandabil să o împărtășești cu cei apropiați mai degrabă decât în fața recrutorilor.

2. Introspecție – când apare îndoiala de sine, îndoiala că nu ești suficient de pregătit, când îți spui „eu nu pot să fac asta“, închide ochii și fă un exercițiu de rememorare a tuturor momentelor tale de glorie profesională, acele momente în care ai reușit chiar și când tu te îndoiai că vei reuși. Fă o listă a acestor realizări, cu cât mai multe detalii legate de impact, cifre, rezultate. Acolo se reflectă valoarea ta profesională, acolo este rezultatul competen-
țelor tale profesionale în acțiune!

Căci TU nu ești un titlu pe cartea de vizită, în viața profesională, ești suma tuturor competențelor acumulate în ani de experiență, suma tuturor proiectelor în care te-ai implicat, a schimbărilor și transformărilor pe care le-ai generat sau a obiectivelor pe care le-ai dus la bun sfârșit. Conștientizează că toate acestea nu-ți pot fi luate niciodată de niciun angajator! Și niciun titlu de job nu va reflecta în totalitate cine ești tu ca profesionist. Așa că ai de lucru! Acum, că ai inventariat ce fel de profesionist ești, cum vei da de știre lumii ce te face diferit? Până să acționezi în această direcție, mai ai un pas.

3. Puncte slabe și amenințări – da, știu, obișnuim să facem analize SWOT pentru business, dar aplică-le din când în când și pentru tine ca profesionist, îți vor fi de ajutor! Care sunt acele zone care te vor împiedica să obții momentan jobul dorit? Poate ca nu ai o prezență online, poate nu ai o rețea de contacte actualizate, poate nu te cunosc companiile de recrutare, poate nu ai un CV actualizat, poate ai anumite nevoi de instruire, poate… lista ar putea fi tare diversă. Pe câte însă le poți transforma în oportunități? Apoi, legat de amenințări, mă gândesc la cele ce vin din interiorul meu și mă fac să acționez ca propria barieră – identifică-le și dezamorsează-le ori de câte ori le recunoști în comportamentele tale sau în gândurile care te fac să devii propria ta barieră!

4. Profilul meu profesional – în cazul în care nu ai un profil profesional updatat, e momentul să facem o schimbare! În ziua de azi, prima strângere de mână cu un potențial angajator are loc mai întâi online, deci profilul tău LinkedIn trebuie updatat sau creat. Ai nevoie de o fotografie profesională (o poți face și acasă cu un telefon bun, pe fond deschis, într-o ținută îngrijită și aplicând ceva filtre la nevoie). Ai nevoie să-ți setezi neapărat date de contact unde poți fi contactat. Apoi titlul cu care apari acolo nu trebuie neapărat să fie ultimul job, poate fi o sumă de etichete cu care vrei să fii recunoscut în piață sau una generică, de exemplu: Experienced Sales Professional. Povestea pe care o spui în „summary“ trebuie să fie reprezentativă pentru tine și pentru tipul de job pe care îl vizezi.

Joburile pe care le menționezi alături de responsabilitățile lor trebuie să aibă musai și niște realizări trecute acolo, iar recomandări primite direct în aplicație de la foști șefi, colegi, colaboratori îți vor întări profilul profesional. Atenție la cuvintele-cheie, cum recrutorii folosesc tot felul de algoritmi de căutare pentru joburile disponibile, ai grijă ca profilul tău să reflecte cât mai multe cuvinte-cheie pentru tipul de rol vizat – dacă vreau, de exemplu, un rol în vânzări, atunci cuvinte ca „sales, sales support, sales records“ trebuie să regăsească în profilul tău și mai ales în titulatura ta.

5. CV-ul nu-i totuna cu profilul tău LinkedIn, CV-ul este un document mult mai formal și mai cuprinzător al experienței tale profesionale, pe care uneori îl rescriem pentru a scoate în evidență acele aspecte importante ale experienței noastre care se potrivesc cu jobul vizat. Așa că va trebui să îți pregătești un template de CV pe care să-l poți modifica în caz de nevoie.

6. Activează-te pe social media, în special pe LinkedIn! Conectează-te cu recrutori sau persoane utile planurilor tale! Setează-ți alarme de joburi vizate pe tele­fon! Scrie sau fă share de conținut! Fii vizibil! Activează-ți și alte rețele de recrutare utile!

Citește și – Cum să depistăm știrile false

7. Inventariază-ți și activează-ți rețeaua de contacte – câte contacte strategice ai? Acele contacte care îți pot da o mână de ajutor în găsirea jobului potrivit? Câte contacte online ai? Dar offline? Indiferent de faptul că recrutarea se face în special online zilele acestea, nu neglija să te întâlnești față în față cu contactele care pot juca un bun rol de „avocat“ al carierei tale.

8. Simulări de interviu. Trebuie să recunoști că ai cam „ruginit“ – nu ți-ai imaginat că vei fi în postura asta, așa că parcă nici răspunsurile nu-ți vin ușor. Toată lumea îți spune că nu știi să te „vinzi“ și asta te pune în dificultate, adică ce ar trebui să spun ca să fiu mai convingător? Dacă nu ai buget de rezervă ca să te pregătești cu un specialist în tranziții în carieră, atunci roagă un prieten implicat în recrutare sau în domeniul pe care îl vizezi să te intervieveze și să-ți dea feedback. Te va ajuta mult să-ți reamintești niște exemple relevante, să corectezi niște abordări ne-adecvate și să-ți susții cauza cu mai multă încredere.

9. Revizuiește-ți finanțele și cheltuielile pentru perioada de rezistență fără job. Fii realist! Nu poți menține același nivel de cheltuieli, taie ce poți, renunță la ce poți, dar mai ales nu fi tentat să accepți un job în care nu te regăsești ca să-ți susții un stil de viață! Te va eroda pe interior și vei pleca singur din el la un moment dat. Tindem să facem compromisuri când suntem disperați – întreabă-te mereu dacă vei putea să trăiești cu ele.

Citește și – Amalia Enache, despre pandemia de coronavirus: „Am fost naivă. Foarte naivă”

Nu întotdeauna evenimentele nedorite din viața noastră produc efecte negative pe termen lung. Concedierea asta te va ajuta să te repoziționezi în piață, să te redescoperi profesional, să te provoci și să ieși din zona de confort, să exersezi cumpătarea. Vei învăța înzecit mai mult din această experiență și mai ales vei învăța despre tine. Mult succes pe drumul tău!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton