Succesul nu îi este străin lui Meryl Streep, care a obținut 21 de nominalizări la Oscar în decursul carierei sale, reușind să câștige trei. Dar și mai impresionantă este relația pe care o are cu soțul ei, Don Gummer.
În anii 1970, Streep locuia cu iubitul ei de atunci, John Cazale. Cei doi au avut o relație ce a durat doi ani. La doar câteva luni după ce actrița s-a mutat în apartemtnul lui Cazale din Tribeca, el a fost diagnosticat cu cancer la plămâni și a decedat în martie 1978.
„Ea a avut grijă de el ca de nimeni altcineva pe Pământ”, a afirmat directorul Joe Papp despre relația lui Meryl cu Cazale.
Streep a fost devastată de moartea partenerului ei. Atunci, actrița a apelat la familie și prieteni pentru suport, inclusiv la cei doi frați ai săi, Harry și Dana Streep.
La doar câteva luni de la decesul lui Cazale, unul dintre frații lui Meryl a mers să o ajute să își strângă lucrurile. Iar fratele ei a venit cu un prieten, Don Gummer.
Gummer era un sculptor ce locuia în apropiere de Soho. El a lăsat-o pe Streep să locuiască în apartamentul lui în timp ce el călătorea. Actrița în vârstă de 29 de ani filma atunci la „Kramer vs. Kramer”, film ce mai târziu i-a adus primul Oscar.
În timp ce Don era plecat, el și Meryl au păstrat legătura, comunicând prin scrisori, iar relația lor a devenit rapid una romantică. Atunci Gummer s-a întors și au început să trăiască împreună. La doar șase luni după ce s-au cunoscut, cuplul s-a căsătorit în grădina casei părinților ei.
În timp ce mama și alți membri ai familiei actriței au chestionat această căsătorie rapidă, Gummer a demonstrat că este un partener de nădejde, susținând-o cu fiecare ocazie. El apare deseori la brațul actriței pe covorul roșu. Iar Streep i-a adus câte un tribut de fiecare dată când a ținut un discurs.
Astăzi, Streep și Gummer continuă să fie un cuplu bine sudat, și se susțin unul pe celălalt.
Cei doi au împreună patru copii: Henry Wolfe (36 ani), care este muzician, actrițele Mamie (32 ani) și Grace (29 ani) și Louisa (24 ani), care este model.