Aveam 18 ani, ma aflam la strand şi eram dusă pe gânduri….priveam verdeaţa din jurul meu şi m-am lăsat învăluită de liniştea din jur şi de un aer romantic care plutea
în aer…deşi era într-o sâmbătă, pe vremurile acelea numai duminica nu se lucra, aşa că nu era multă lume….razele Soarelui îmi încălzeau obrajii….am simţit că sunt privită şi uitându-mă spre cel care mă fixa, am întâlnit doi ochi verzi, plini de tandreţe, candoare şi…iubire, care m-au făcut să mă îndrăgostesc instantaneu.
Ne-am îndrăgostit amândoi iremediabil şi pentru totdeauna.Am trăit o poveste de iubire, totală, descoperind împreună tainele dragostei inocente şi dăruindu-ne unul altuia, cu toata curăţenia izvorâtă din sentimentele pure care ne stăpâneau sufletele şi nu numai.
Am fost însă, despărţiţi, printr-o intervenţie brutală, nedreaptă şi nemiloasă a familiei lui, care a reuşit să mă convingă că este „pentru binele lui” iar eu îl iubeam prea mult ca să nu fac tot ce este posibil pentru a-i fie bine. Ne-am mai văzut dupa un an, la nunta fratelui meu, el a venit însoţit, eu singură….dupa care a fost o linişte de….35 de ani…în care am sperat tot timpul, să ne întâlnim, o dată…măcar o dată şi….să mă sărute şi strângă în braţe aşa cum numai el a făcut-o….am fost admirată, iubită, adorată dar chimia, trăirile şi emoţiile de atunci nu s-au mai repetat….
Mi-am deschis într-o dimineaţă mail-ul şi mă pregăteam să dau delete, ca de obicei cand i-am zărit numele pe unul dintre ele….mă găsise, după mai mulţi ani de căutări pe un site de socializare, cu foşti colegi….dar, am aflat că este căsătorit şi se afla în altă ţară…eu eram singură, soţul meu decedase.
Am început să comunicăm pe internet, pe urma la telefon, ne redescopeream şi ne-am reîndrăgostit unul de altul….aveam aceleaşi gusturi, gânduri, dorinţe, doruri….aproape că nu mai puteam sta unul fără altul şi doream din ce în ce mai mult să ne vedem.
Ne era din ce în ce mai greu să aşteptam venirea lui, aşa că într-o zi mi-a spus că şi-a luat bilet şi a doua zi va fi în ţară….pentru 5 zile.
Au fost cele mai frumoase, incredibile şi împlinite zile din viaţa mea….o iubire desăvârşită, aproape ca în filme….ne simţeam, iubeam şi ghiceam unul pe altul, de parca n-am fi fost despărţiţi nici o secundă….imaginile trecutului s-au contopit cu prezentul şi au împlinit un vis pe care ni l-am dorit tot timpul, amândoi, pentru că nici unul nu încetase să-l iubească pe celălalt, doar că n-am ştiut acest lucru.
Nu este o poveste cu happyend, este povestea unui vis împlinit, care s-a transformat în dulce amintire.