Şi noi suntem unici

06.12.2010, 09:38.

1 septembrie 2010-ziua în care împlineam 33 de ani şi ziua în care păşeam pentru prima dată în grădiniţă la care primisem numirea de titular în acest an. Este o grădiniţă…
cu două săli de grupă şi 45 de copii, situată la 15 km distanţă de domiciliul meu, în satul Schiuleşti, comuna Izvoarele, Judeţul Prahova.

Părea că totul este ok: grădiniţa nou construită (de vreo 3 ani), tâmplărie termopan, jaluzele verticale, centrală proprie…şi atât.De aici începea dezamăgirea: mochetă veche, extrem de uzată, măsuţele şi scaunelele vechi de peste 30 de ani şi foarte grele, masa educatoarei veche şi stricată, scaunul educatoarei nu te-ndemnă să te aşezi pe el-putea fi riscant-, jucăriile -nişte pluşuri foarte vechi şi extrem de prăfuite, aduse de cineva cu 15 ani în urmă din străinătate , ca ajutoare. Privirea mea căuta cu disperare măcar o carte de poveşti…dar aşa ceva nu exista.

În două săptămâni urma să-mi încep activitatea şi mă întrebam cu durere „oare ce voi face cu cei 23 de copii înscrişi la grupa mică?”

Singura soluţie era să cer părinţilor ajutor, dar de unde, când la grupa mea numai două mămici lucrează, iar taţii Dumnezeu ştie pe unde mai găsesc de lucru în ziua de azi.

Au urmat nopţi nedormite , în care îmi răscoleam mintea în găsirea unei soluţii.
Şi ideea a venit la un moment dat.M-am apucat să scriu e-mil-uri la firme de papetărie din Prahova.Un singur domn, de la o firma, a veni în două zile cu port- bagajul plin cu ce s-a priceput dânsul că ne-ar fi de folos la grădiniţă. Mi s-a părut atunci că este cea mai mare realizare a mea.Dar nu mă puteam opri aici şi am continuat să scriu pe internet.

Dumnezeu cred ca a vrut , ca printre toate e-mail-urile, unul sa fie pentru doamna Monica Visan, de la editura For You. Dânsa a văzut ceva grozav în dorinţa mea de a face ceva pentru aceşti copii şi mi-a acordat tot sprijinul.De aici a început marea „nebunie”.Telefoanele au început să sune, pe e-mail nu mai făceam faţă cu răspunsurile, liste întregi de materiale necesare le transmiteam în fiecare zi celor mulţi: oameni cu suflet, oameni care ştiu cât valorează educaţia unui copil, oameni care ştiu ce tribut se plăteşte pentru lipsa educaţiei.

Acum ne putem lăuda cu grădiniţa noastră care are în dotare mochete noi sau aproape noi, televizoare, video, DVD, calculatoare,jucării-multe jucării-, jocuri şi cărţi, foarte multe cărţi. Am primit şi câteva măsuţe noi şi câteva scăunele.

La 7.30 , în fiecare dimineaţă, deschid uşa clasei, trec pragul şi parcă intru într-o lume de basm.În spatele meu aud câte o voce cristalină a vreunui pitic , ce nu a avut somn ştiind câte jucării îl aşteaptă la gradi:”Buna dimineaţa , doamnă!”
Îmi pregătesc un ceai, desfac o eugenie , pe care neapărat trebuie s-o împart cu piticul care vine matinal să-mi ţină companie, mă aşez la masa mea, care deşi este veche,acum m-am obişnuit cu ea şi… ea cu mine şi savurez fiecare clipă petrecută în compania acelor suflete curate.

Problemele noastre nu se vor incheia aici: hârtia se termină repede, culorile se tocesc, lipiciul se consumă…dar suntem fericiţi şi ne simţim UNICI.
Mulţumesc tuturor acelora care nu au stat mult pe gânduri şi ne-au sărit în ajutor. Datorită lor 45 de copii au văzut că se poate şi altfel.