Ce bine ar fi să ne putem planifica toată viaţa dinainte şi tot ceea ce ne dorim să se îndeplinească. Dar viaţa e imprevizibilă şi ni se întâmplă lucruri la care noi poate nici…
nu visăm. Am terminat liceul la 19 ani şi ştiam că viitorul meu depinde de mine. Aveam visuri mari şi o mulţime de dorinţe, pe care eram hotărâtă să mi le îndeplinesc şi o relaţie stabilă. M-am hotărât să mă înscriu la facultate anul următor, prietenul meu fiind dintr-o familie înstărită, însă nu vroiam să depind de nimeni şi cum tot ceea ce ne propunem nu se îndeplineşte …am aflat că sunt însărcinată.
Am simţit că se prăbuşeste cerul peste mine iar eu nu ştiam ce să fac. I-am spus lui „ X” şi am văzut cum s-a schimbat la faţă. Eu, cea care am zis că niciodată nu voi face un avort cum aş fi putut? atunci mi-a zis că el nu îl recunoaşte. Am rămas şocată! Nu putea fi el…cel care mi-a răpit 3 ani şi ceva din viaţă.
Nici eu nu eram pregătită să am un copil şi ce puteam să fac acum… Am scăpat de „el „aşa cum şi „ X” a scăpat de mine. Dar din momentul ăla mi-am jurat că nu o sa mă mai îndrăgostesc niciodată. Vroiam să mă răzbun pe toţi.
Într-o zi, cineva m-a invitat la munte „ de ce nu?” am zis…mai ales că a doua zi aveam de gând să scap de el. Dar nu a fost aşa. Tipul era plin de surprize întotdeauna, îmi arăta cât de mult mă iubeşte iar eu mi-am încălcat principiile; însă de unul singur am ţinut cont: nu vroiam să mă îndragostesc; sau nu puteam? Nu conta, oricum era o altă relaţie care până la urmă se va sfârşi.
Într-o zi am simtit că ceva nu e în regulă cu mine, mă simteam rău, aveam o stare de greaţă şi mi-am făcut un test de sarcină. Nu..nu putea fi adevărat. Nu mi se putea întâmpla din nou acelaşi lucru şi toate din vina mea. Cum am putut uita prin tot ce am trecut ATUNCI. Nu ştiam dacă să-i spun, până la urmă i-am zis, eu plângeam întruna spunând că nu vreau un copil, iar el plângea că e şi copilul lui şi că vrea să-l păstrez.
Aşa că, trei luni mai târziu, ne-am căsătorit, iar peste încă şase luni l-am adus pe lume pe David, primul meu baieţel. Mă uitam la el şi nu-mi venea să cred că este al meu, că această minune a ieşit din mine. L-am iubit din prima clipă, dar cum să nu iubeşti un îngeraş? M-am îndrăgostit de soţul meu în fiecare zi mai mult, şi nu-mi pot exprima bucuria de a fi mamă.
Acum am doi copii pe care-i ador, un soţ minunat şi nu mi-aş schimba viaţa pentru nimic în lume. Ştiu că nu am făcut tot ce mi-am propus în trecut, însă acum am alte vise şi dorinţe şi toate sunt legate de familia mea….însă ceva frământă: greşeala mea din trecut şi de multe ori mă gândesc, oare „ el” cum ar fi arătat? ( „ el” -copilul meu).
Foto: Shutterstock