Întotdeauna mi-au plăcut poveştile care istorisesc fel şi fel de experienţe de viaţă dar nu mi-am închipuit vreodată că am să fiu martoră la o astfel de poveste.
Ca atare uite cum într-o vineri toridă şi monotonă de iulie , mai exact 2 iulie , viaţa avea să-mi demonstreze încă odată că bate filmul, că se pot întampla lucruri absolut divine şi că niciodată să nu spui niciodată.
Aşadar primesc un telefon de la prietena mea cea mai bună ,omul cu care am împărţit în ultimii 10 ani momente bune şi rele, alături de care obişnuiam să-mi petrec timpul liber şi să mă relaxez. Ei bine mă anunţa că se află la spital şi că…. are un copil , o fetiţă sănătoasă născută la termen.
Deci să reformulez, femeia asta pe care o văzusem la început de săptămână şi care nu părea nicidecum însărcinată mă anunţa acum , după 3-4 zile că a devenit mamă. Culmea culmilor, a fost însărcinată 9 luni şi nimeni nu a observat nimic, nici măcar ea. Ştiu ….pare imposibil ! Creierul meu refuza să funcţioneze.
M-am gândit că poate este efectul somnului meu scurt în zgomot de bormaşină. Încercam să-mi folosesc logica, care până atunci nu dăduse greş dar efectiv nu reuşeam. Îmi amintesc că ieşisem cu câinele afară dar lumea din jurul meu dispăruse. Eram doar eu încercând să-mi dau seama ce anume nu pot înţelege.
Abia după minute de explicaţii am început să-mi revin din şoc .Pentru prima dată în viaţă am fost în situaţia de a nu avea nici o reacţie. Era ca şi când aveam gura încleştată.Vroiam sa aflu cât mai multe detalii,să spun ceva dar cuvintele se opreau înainte de a fii prununţate.
Următorul pas a fost să dau alarma celorlalţi membrii ai trupei noastre după care am fugi la spital,spital aflat la mama naibii în capătul opus al oraşului. Pe drum inima îmi sărea din piept . Eram euforică şi fericită că sunt bine, sănătoase amândouă în ciuda faptului că eram conştientă că lucrurile până atunci comune aveau să se schimbe.
Dar un copil este întotdeauna un motiv de fericire şi împlinire. Aşa era şi pentru mine şi culmea că nu era al meu. Profund dezgustată de sistemul medical din România dar totuşi bucuroasă că mi-am revăzut prietena într-o stare bună am asistat la „deşocarea” celorlalţi. Parcă eram cu toţii actori într-o comedie mediocră şi de prost gust. Încercam să găsim explicaţii la acest miracol.
Totul se petrecuse într-un mod absolut fantastic. Nici un simptom , nu tu burtică de gravidă sau vreo altă modificare anatomică. Ai fi zis că mămica noastră era doar o tânără puţin balonată sau că ar fi exagerat cu fast food-ul dar în rest nimic care să o ducă la cea mai mică banuială că ar purta în pântece un bebe.
Singurul lucru de care ne-am amuzat ulterior şi care avea legătură cu sarcina era aşa presupusa « hernie » care apărea când şi când în partea dreaptă a torsului şi care defapt era căpşorul micuţei noastre Andra Adriana. Pare greu de crezut că în secolul informaţiei, când avem acces la lucruri care cu ceva timp în urmă păreau desprinse dintru-un SF o armată de oameni să nu fie în stare să-şi dea seama de aşa ceva decât la producerea evenimentului. Tocmai de asta am convingerea că a fost puterea destinului sau voinţa Divină. Sarcina a decurs perfect în ciuda regimului de viaţă total neadecvat , copilul s-a născut după spusele medicilor perfect sănătos deci bebeluşa noatră este întruchiparea unei minuni.
Da este o bebelusă minunată pe care am avut ocazia să o dădăcesc în prima săptămână de viaţă şi de care m-am îndrăgostit incurabil. Iată că încet încet s-au şters momentele de teamă şi şocul suferit a fost înlocuit de cursul firesc al vieţii. Tânara mămică se bucură de spirijinul tăticului precum şi de cel al apropiaţilor iar micutul pui de om începe să descopere pas cu pas miracolul vieţii.
Acum că echipa noastră s-a mărit aşteptăm cu nerăbdare să ne continuăm aventurile împreună cu cel mai nou şi mai mic coechipier. Povestea nu se termină aici pentru că peripeţiile puiului de om abia vor începe dar îi vom oferi bucuroşi toată protecţia noastră.