Căutăm neîncetat iubirea…ajungem să ne facem un „job” din a iubi… de fapt din a iubi iubirea asta pentru că până acum, dacă stai să te gândeşti la trecut, nu ai iubit.
Te gândeşti că dacă ai fi iubit, acum nu ai fi singur, cu o cană de cafea şi o ţigară în faţa laptopului.
De fiecare data mă uit la filme care după ce se termină îmi lasă sentimentul că mi se va întâmplă şi mie asta într-o bună zi. Şi până la urmă, de ce atâta negativism?! De ce să ne plângem de milă pentru că avem aproape 25 de ani, nici o relaţie stabilă, nici o casă, nici un job bun!? De ce să ne plângem de asta?!
Când alţii care au atins deja miraculoasa vârstă- în zilele noastre – de 60 ani nu se mai plâng demult de „nimicurile” noastre?! Oare nu suntem în stare să descoperim esenţa vieţii?! Evident că nu şi nici nu ar trebui să încercăm să facem asta. Ar trebui în schimb să încercam să trăim aşa cum putem, să găsim fericirea în cafeaua asta pe care ţi-ar plăcea s-o bei cu lapte dar nu mai ai lapte în firgider sau bani în portofel să-l cumperi…fericirea că asta este ultima ţigară după care s-ar putea să te întâlneşti iar cu prietena ta şi să-i fumezi aproape tot pachetul de tigari…fericirea că nu mai ai o maşină care să te zgâlţâie în miez de noaptea când ţi s-a făcut brusc de ducă, asta pentru că acum când ţi se face dor de ducă o iei la pas pe nişte străduţe pe care nu le cunoşti cu toate că stai în acelaşi oraş de 6 ani.
Şi da, mergi la serviciu cu tramvaiul, aşa cum ai făcut-o înainte să-ţi uşureze bunicul traiul cu un dar semnificativ- maşina- şi ai dus-o foarte bine.Observat zi de zi din ce în ce mai mulţi oameni şi mai multe tipologii, când te-ai plictisit de asta ţi-ai scos cartea din rucsac, ţi-ai pus căştile în urechi şi ai pornit pe alte tărâmuri. Şi da, poate vrei să evadezi, să ieşi din oraşul „gazdă” şi nu-ţi mai este atât de uşor dar, sunt alţii care n-au avut ocazia să facă asta niciodată şi sunt fain mersi pe picioarele lor, cu o viaţă liniştită şi cu acelaşi dor de ducă pe care şi-l statisfac atunci când pot, când prind ocazia. Este bine şi aşa, nu este un capăt de ţară şi nici încetarea vieţii.
Stăteam şi mă gândeam că poate suntem mult mai puţin aglomeraţi acum faţă de cum erau părinţii noştri în perioadă asta a vieţii lor. Nu avem familii, nu avem la fel de multe griji, ne permitem să mai „pierdem timpul” în limitele acceptate, bineînţeles . Totuşi, muncim- ceea ce mulţi nu fac- totuşi, avem un bănuţ de buzunar- chit că se termină după prima săptămâna de la salariu- totuşi, ne-am mai cumpărat câte o haină şi multe sticluţe de ojă la 25 de mii de lei vechi .
Şi stăm şi ne cramponam la ideea că nu avem lângă cine să punem capul pe pernă când vine seară sau că nu ne va ţine nimeni în brate…că nu avem cu cine să ne facem planuri şi că simţim că nu avem parte de „sustinerea aia” pentru că suntem singure. Well, guess what?! E ok să fii şi aşa. Îţi face o deosebită plăcere să te uiţi la un film uşurel şi siropos, să consumi un pachet de şerveţele şi să mănânci o cutie de îngheţată fără să te gândeşti că se uită „el” la tine şi că te dezaproba total şi pentru genul filmului şi pentru reacţia ta şi pentru faptul că se gândeşte că după cutia aia de îngheţată posteriorul ţi se va mări nu aşa cum s-ar mari dacă ai merge la sală măcar de 3 ori pe săptămâna.
Poate pentru tine există o rutină pe care n-o simţi rutină în adevăratul sens al cuvântului ci mai degrabă relaxarea de care ai nevoie după o zi extenuantă la serviciu în compania multor colegi pe care nici măcar nu te mai chinui să-i înţelegi. Şi ce faci?! Ajungi acasă şi ieşi afară cu al tău patruped, patruped pentru care nutreşti o dragoste pe care el n-o s-o înţeleagă niciodată ba chiar, o să radă de tine de câte ori va avea ocazia.
Şi poate ţie ţi se pare mai funny decât i se va părea lui vreodată să te uite Dumnezeu într-un magazin, cu toate că nu vei cumpără nimic de acolo dar, vei ieşi mai relaxată de acolo, mai relaxată la gândul că „ţi-ai luat porţia” de culoare, de croială, de preţuri astronomice, de reduceri aburinde nici măcar pe ele nu ţi le poţi permite acum dar, măcar ai prospectat piaţă pentru ziua de salariu – de „certuri” cu vânzătoarele insistente în priviri sau remarci …vai, dar vă vine excelent! Este croită pentru dvs!” în condiţiile în care tu te uiţi în oglindă şi-ţi dai seamă că acele cutii de îngheţată şi castroanele de cartofi prăjiţi cu muuult usturoi îşi spun deja cuvântul. Da, poate părea stupid dar, asta sunt lucruri care pe multe dintre noi ne „monteaza” într-un anume fel.
Nu trebuie neapărat să auzi non stop că eşti frumoasă, că arăţi excelent, că ai slăbit sau că te-ai machiat fabulos îmbinând culorile de pe ploape cu bluză nou cumpărată. Nu, este o greşeală să te gândeşti că asta ne-ar putea mulţumi pe noi, pe noi cele care nu suntem „scoase din cutie” în fiecare dimineaţă, pe noi care nu mergem nici măcar lunar într-un coafor. Viaţa asta mai simplă are atuurile ei pentru un anumit gen de oameni. Dacă simţi că nu ai „aspiratii” de mers prin mall cu mână dreaptă ridicată şi încătuşată de o foarte la modă geantă, de tocuri cui în mijlocul zilei de machiaje pleoape la serviciu, consider că te poţi bucura sănătos de multe alte aspecte, aspecte pe care acele „aspirante” nu le vor vor sesiza niciodată.
Nu zic nu, poate ele chiar asa sunt fericite dar, dupa cum bine ştim, fericirea asta este relativă. Relativă în sensul că fericirea mea e foarte probabil să nu fie fericirea ta şi invers. Dar dacă stăm să ne gândim, majoritare suntem noi normalele. Pentru că învătăm să preţuim mult mai multe lucruri decât hainele- care nu neg, deţin un loc important şi în vieţile noastre doar că, eu una sunt foarte foarte mândră de rochia mea de la Mini Prix pe care am dat modesta suma de 40 ron. Asta ca să fie aşa şi un soi de „lecţie” fără sa fiu neapărat în măsură de a da lecţii dar, ghidându-mă după traiul meu aici, îmi pot permite s-o fac.
Am fost admirată, îmbrăcată fiind cu rochia asta, asteptându-se de la mine un răspuns „gen” e de la Mango şi m -a costat x milioane”. Ei bine nu. Mi-am şi cumpărat teneşi la 40 ron din raionul „masculior”. Asta pentru ca sunt un soi de femeie gigant care mai degrabă merge pe măsurile bărbăteşti … so what?! Sunt doar eu, port 41 la picior şi am 1,82cm înălţime şi suficiente kilograme. Ce pot să fac acum?! Să mai dau jos din kg, asta da, dar nu-mi pot tăia din talpa piciorului şi nici nu pot deveni scundă peste noapte.
Şi da, de multe ori sunt şi eu complexată de caracteristicile fizice invidiate de alte bipede de acelaşi sex dar sunt şi momentele alea în care ador să simt aerul de „deasupra” şi să observ pe strada nişte chelii de care să mă amuz. Cu toate astea, sunt o femeie normală, mi-o spun şi statisticile ca să ma liniştesc subit doar pentru câteva zile însă.
Şi revenind la aspectul cu „femeile normale care nu sunt scoase din cutie la prima oră a dimineţii”, ce mai vor masculii societăţii pe care ne-am format-o şi în care trăim?! Se mai uită ei dupa astfel de „specimene”? Îşi mai „aleg” macăr din când în când consoartele din rândul nostru? Sau trăiesc toţi într-o fantezie totală în care femeia de lângă ei poartă şi în casă tocuri de 12 cm şi fusta incredibil de scurtă cu abdomenul perfect plat la vedere?! De ce tind toţi spre o perfecţiune ştiintifico-fantastică?! Şi, ca să mergem şi mai departe, de ce vor toţi să aibă parte doar de la vie en rose?! Deci, aşa ceva nu există şi dacă v-o doriţi cu ardoare, uitaţi-vă mai des la filme sau şi mai bine, alegeţi meseria de actor.
Aşa veţi avea foarte des ocazia să trăiţi viaţa altuia care o duce bine, e bogat, are o iubită fantastică şi moare fericit dupa o viaţă îndestulată din toate punctele de vedere.
So, mai repede cu înscrierile la facultate. A, nu v-am zis?! Vă trebuie studii şi pentru asta dragi „masculi”…şi încă multe .
Foto: Shuttestock
Îşi mai doresc bărbaţii femei normale? Te aşteptăm în comunitatea unica.ro să ne spui părerea ta!