Mi-a trebuit mai mult timp pana sa ma decid sa va trimit e- mail-ul meu. Imi ziceam: ”Ca si cum as avea ceva de spus diferit decat persoanele care ma inconjoara…” ”Ca si cum ar conta daca as avea intr-adevar ceva de spus cu privire la Unica sau articolele din ea…” ”Ca si cum ar suficienta o invitatie la comunicare pentru ca oamenii sa aiba ceva de evocat si sa aiba curajul sa fie sinceri…” Mi-am invins reticenta gandindu-ma ca, poate, ar putea fi unul dintre gesturile gratuite sau ocazionale pe care, totusi, desi arareori, suntem destul de indrazneti si naivi sa le facem. Sa ne oprim o clipa din agitatia obisnuita si sa recunoastem cine suntem sau cine visam sa fim. Sa visam cu ochii deschisi. In principal, acestea sunt momentele cheie din viata noastra, plina de rutina zilelor de munca, urmate de week-end-uri pline de agitia distractiilor contra-timp. Desi, in mare, existenta fiecareia dintre noi este similara, exista si momente in care simtim ca nu avem nimic in comun cu ceilalti si ca un moment in timp este doar al noastru si ne reprezinta exclusiv. Pentru mine, acest moment rar si special este sa visez la ceea ce imi doresc in viitor, fara a fi nevoita sa impart aceasta experienta copilaroasa cu nimeni. Unica imi da ocazia sa visez, imi este punct de pornire in calatoria mea catre alte spatii care nu imi sunt accesibile prin experienta directa. Este ca un roman pe care abia l-am terminat de citit, dar a carei actiuni o prelungesc in inchipuire, cu alte episoade, cu alt deznodamant. O viata paralela… Asa ajung sa vizualizez in minte destinatiile de calatorie propuse, sa simpatizez persoane pe care nu le voi intalni niciodata fata in fata si sa apreciez lupta lor cu existenta. In comparatie cu experientele de viata ale personelor regasite in paginile revistei, ma simt mica si neimportanta. Ma simt, de asemenea, norocoasa cand descopar ca si cei frumosi, celebri si bogati sufera, la fel ca si noi, si ca reusesc sa razbata spre zari mai bune, ascunzandu-si elegant regretele si esecurile sub masca zambetului de pe coperta. Aflandu-m mereu intr-un proces de comparatie intre ceea ce citesc in Unica si ceea ce sunt, ma descopar pe mine. Aflu ce mi se potriveste in materie de moda si make-up, analizez experientele mele in functie de sfaturile si recomandarile voastre din domeniul muzicii si cartii, pun in balanta necazurile mele si ale celorlalti. Iar, dincolo de lectiile de viata si stil, moda si rafinament, curaj si durere, raman placerea clipelor de visare si seninatatea. Seninatatea de a descoperi un om care, prin intermediul oglinzilor oferite de revista voastra, are curajul sa se priveasca pe sine fara sa fie dezamagit de ceea ce este si plin de speranta de a deveni un om mai frumos.
Mi-a trebuit mai mult timp pana sa ma decid sa va trimit e- mail-ul meu. Imi ziceam: „Ca si cum as avea ceva de spus diferit decat persoanele care ma inconjoara…” „Ca si cum ar conta daca as avea intr-adevar ceva de spus cu privire la Unica sau articolele din ea…” „Ca si cum ar suficienta o invitatie la comunicare pentru ca oamenii sa aiba ceva de evocat si sa aiba curajul sa fie sinceri…” Mi-am invins reticenta gandindu-ma ca, poate, ar putea fi unul dintre gesturile gratuite sau ocazionale pe care, totusi, desi arareori, suntem destul de indrazneti si naivi sa le facem. Sa ne oprim o clipa din agitatia obisnuita si sa recunoastem cine suntem sau cine visam sa fim. Sa visam cu ochii deschisi. In principal, acestea sunt momentele cheie din viata noastra, plina de rutina zilelor de munca, urmate de week-end-uri pline de agitia distractiilor contra-timp. Desi, in mare, existenta fiecareia dintre noi este similara, exista si momente in care simtim ca nu avem nimic in comun cu ceilalti si ca un moment in timp este doar al noastru si ne reprezinta exclusiv. Pentru mine, acest moment rar si special este sa visez la ceea ce imi doresc in viitor, fara a fi nevoita sa impart aceasta experienta copilaroasa cu nimeni. Unica imi da ocazia sa visez, imi este punct de pornire in calatoria mea catre alte spatii care nu imi sunt accesibile prin experienta directa. Este ca un roman pe care abia l-am terminat de citit, dar a carei actiuni o prelungesc in inchipuire, cu alte episoade, cu alt deznodamant. O viata paralela… Asa ajung sa vizualizez in minte destinatiile de calatorie propuse, sa simpatizez persoane pe care nu le voi intalni niciodata fata in fata si sa apreciez lupta lor cu existenta. In comparatie cu experientele de viata ale personelor regasite in paginile revistei, ma simt mica si neimportanta. Ma simt, de asemenea, norocoasa cand descopar ca si cei frumosi, celebri si bogati sufera, la fel ca si noi, si ca reusesc sa razbata spre zari mai bune, ascunzandu-si elegant regretele si esecurile sub masca zambetului de pe coperta. Aflandu-m mereu intr-un proces de comparatie intre ceea ce citesc in Unica si ceea ce sunt, ma descopar pe mine. Aflu ce mi se potriveste in materie de moda si make-up, analizez experientele mele in functie de sfaturile si recomandarile voastre din domeniul muzicii si cartii, pun in balanta necazurile mele si ale celorlalti. Iar, dincolo de lectiile de viata si stil, moda si rafinament, curaj si durere, raman placerea clipelor de visare si seninatatea. Seninatatea de a descoperi un om care, prin intermediul oglinzilor oferite de revista voastra, are curajul sa se priveasca pe sine fara sa fie dezamagit de ceea ce este si plin de speranta de a deveni un om mai frumos.