Mă numesc Camelia, am 30 de ani şi în ultimii opt ani am trăit două iubiri frumoase dar prea mult legate una de alta. Gândul ăsta mă omoară, nu-mi dă pace, nu ştiu ce să fac.
Dragoş primul băiat pe care l-am iubit era foarte drăguţ, de familie bună, cu o educaţie aleasă, mă educa din priviri de fiecare dată când faceam boacăne şi mă copleşea cu iubirea din privirile şi atingerile sale.
Am fost patru ani minunaţi împreună, presăraţi cu multe plimbări la munte, la mare, în străinătate, patru ani pe care a-ş da orice să-i retrăiesc. Era bărbatul visurilor mele, era deştept, ştia să se poarte cu mine, mă făcea să mă simt specială în fiecare moment.
Plănuiam că până la vârsta de 30 de ani să ne căsătorim. Vroiam să facem doi copii, un băiat şi o fată pe care să-i cheme Luca şi Andra. Dragostea noastră a fost nemărginită, totul mergea frumos, dar s-a terminat brusc, în trei minute. Dragoş, bărbatul care urma să devină soţul meu şi tatăl copoiilor noştri a avut un accident de maşină.
Iubea foarte mult maşinile, avea bani şi-şi permitea luxul de a investi în ele. Viteza de asemenea îi făcea corpul să se umple de adrenalină când conducea „ca un bezmetic”, aşa cum spunea el.
Într-o zi, după amiază, întorcându-se din oraş, în faţa blocului în care locuia, conducând a pierdul controlul volanului şi maşina s-a înfăşurat pe stâlpul din faţa balconului său.
L-am pierdut, Dragoş nu mai trăia, nu-mi venea să cred, acum era vesel la telefon, îmi spunea că mă iubeşte şi că e fericit că sunt în viaţa lui … şi la câteva ore, era mort, trupul lui nu mai avea suflare….
Am simţit că lumea s-a sfârşit pentru mine, viaţa nu mai avea rost, fiind singurul copil la părinţi, a fost cea mai groaznică veste pe care a trebuit s-o dau mamei lui. Aveam noduri în gât, nu-mi găseam cuvintele, a fost cumplit ……
La câteva luni, am început să-mi revin uşor, acceptam din ce în ce mai mult faptul că Dragoş nu mai trăia şi că oricât l-aş fi plâns, în viaţă tot nu mai era. Într-o zi, întorcându-mă de la serviciu, am văzut un tip care mă privea atent. L-am ignorat, nu mă interesa, era drăguţ, dar eu sufeream, mă gândeam la Dragoş al meu.
A fost insistent, a venit la mine, am intrat în vorbă, nu m-a lăsat până nu i-am dat numărul meu de telefon. După o săptămână când eu deja mă gândeam că nu mă mai sună, Valentin m-a sunat. Era vesel la telefon şi mi-a spus că vroia să mă sune dar a simţit suferinţa din sufletul meu. Mi-a spus „nu vroiam sa intru cu bocancii în sufletul tău. Sufereai şi am simţit asta”….
M-a uimit, felul în care mi-a vorbit şi asta m-a făcut să mă întâlnesc cu el. În timp ne-am tot întâlnit, am ieşit mult, era drăguţ, ştia să se poarte cu mine, îmi aducea aminte de Dragoş.
Începeam uşor uşor să mă ataşez de el, îmi plăcea din ce în ce mai mult. Ne-am îndrăgostit, am început o relaţie serioasă. Totul este perfect, suntem de patru ani împreună, dar s-a întâmplat ceva care a tulburat fericirea mea. Ceva din mine ….
Am împlinit 30 de ani, Valentin vrea să ne căsătorim, vrea să avem un băieţel, pe nume Luca …..
Gândul ăsta mă termină, mă seacă de suflare, îmi aduce aminte numai de Dragoş, pur şi simplu nu pot să îl privesc fără să nu mă gândesc la Dragoş. Vreau să am un copil cu Valentin, vreau să-mi refac viaţa dar pur şi simplu nu mă simt pregătită.
Nu pot să fac lucrul ăsta cu un alt bărbat decât cu cel cu care am jurat că se va întâmpla… Mi-e greu şi vreau să vă împărtăşesc şi vouă povestea mea …