Numele meu este Ioana şi doresc să vă împărtăşesc şi vouă suferinţa mea. Cu regret şi ruşine mărturisesc că am făcut un avort.
Am renunţat la viaţa copilului meu deşi l-am simţit în pântecul meu timp de şase săptămâni.
Vă scriu pentru că doresc să dau un sfat tuturor fetelor care nu au rămas până acum însărcinate: dacă nu sunteţi pregătite să deveniţi mame, protejaţi-vă! Avortul nu este o soluţie, iar o singură clipă de neatenţie este îndeajuns…
Tatăl copilului este prietenul meu de 2 ani de zile. Avem o relaţie ideală. El este grijuliu şi atent. M-a ajutat intotdeauna cu orice am avut nevoie. Avem amândoi 20 de ani. Suntem la facultate şi încă ne întreţin părinţii.
Am rămas însărcinată dintr-un motiv stupid, s-a rupt prezervativul. Fiind într-o perioadă nefertilă nu am luat pastila de a doua zi. Mare greşeală! Am început să mă simt rău. Eram obosită mai tot timpul, ameţită şi nu reuşeam să mă concentrez deloc. Se împliniseră două săptămâni de la contact. Imediat m-am gândit la sarcină, deşi mai era o săptămână până să-mi vină mentruaţia. Când am făcut testul, surpriză! A ieşit o singură liniuţă, deci negativ! Dar eu mă simţeam în continuare… ciudat. I-am spus prietenului meu să nu se bucure de rezultat pentru că eu cred în continuare că sunt însărcinată. El mi-a zis că-mi fac griji degeaba şi că stresul mă face să nu mai gândesc limpede.
Fetelor, o mamă ştie când are în pântec o viaţă care se dezvoltă. Eu simţeam foarte clar ceva în mine, simţeam că nu sunt singură. Nu ştiu cum să vă descriu senzaţia… Am repetat testul în patru zile şi a apărut a doua liniuţă foarte deschisă la culoare. Nu m-am mirat. Prietenul meu, în schimb, şi-a făcut cruce. Nu-i venea să creadă că eu am ştiut înaintea testului de existenţa sarcinii.
La clinică, în ziua în care am făcut chiuretajul, totul a semănat cu o parodie. Fetele care aşteptau la aceeaşi „coadă” cu mine discutau între ele, vorbeau cu iubiţii la telefon şi îşi făceau planuri de weekend. Cele care veneau din operaţie erau ameţite de la anestezia generală şi erau aşezate pe paturi pentru a-şi reveni. Eu am ales anestezia locală. Am preferat să simt… până la sfârşit.
Ajunsă acasă, am realizat că, pentru prima oară în şase săptămâni, sunt singură. Nu mai simţeam prezenţa copilaşului meu.
Foto: Shutterstock