Nu trebuie să suporți durerea pentru a arăta fabulos în perechea de pantofi preferată. Dacă îți place să porți tocuri, află câteva trucuri care te vor ajuta să reziști o zi întreagă la înălțime. 1. Asigură-te că alegi mărimea potrivită de pantofi. Cea mai mare greșeală pe care o fac femeile este că nu își cunosc bine mărimea pe care o poartă la pantofi. Piciorul tău se schimbă de-a lungul anilor, mai ales după ce naști, așa că probează întotdeauna ce cumperi. 2. Află ce tip de talpă ai. Când îți alegi pantofii, contează foarte mult dacă talpa ta este plată sau formează un arc într-o parte.
3. Cu cât este tocul mai gros, cu atât mai confortabil te vei simți. Tocurile subțiri nu oferă stabilitate și îți vor obosi picioarele. Uneori, însă, rochia preferată nu va arăta perfect decât cu o pereche de stilleto, așa că poți face excepții. 4. Alege platformele în locul tălpilor subțiri. Tălpile subțiri îți vor provoca dureri de picioare, în timp ce platformele sau tălpile un pic mai groase vor mai elibera presiunea în timp ce mergi. O talpă dintr-un material cauciucat este perfectă. 5. Ia pauze de la tocuri! În timpul zilei, scoate-ți pantofii și relaxează-ți picioarele. 6. Întinde-ți tălpile după ce te descalți. După o zi pe tocuri, trebuie să faci câteva exerciții de întindere, pentru a-ți calma picioarele. 7. Alege pantofii care îți acoperă cât mai mult din picior. Botinele cu tocuri, de exemplu, pot fi purtate o zi întreagă fără probleme. Pentru că nu le poți purta vara, încearcă sandale cu barete groase, care acoperă cât mai mult din talpă. 8. Tălpile cu inserții te vor ajuta să reziști pe tocuri. Unii pantofi au, pe talpa interioara, inserții din silicon, care să îți relaxeze piciorul. Rolul acestora este să împiedice piciorul să alunece și să prevină durerea. Foto: Shutterstock