Cercetătorii indieni au decoperit că banalul piper negru ar putea fi ingredientul care să ajute la combaterea obezității.
Piperonalul, un component al popularului ingredient ce se găsește pe masa oricui, ar reduce semnificativ efectele unei alimentații bogate în grăsimi nesănătoase. Până acum, cercetările s-au făcut doar asupra cobailor, care au înregistrat efecte uimitoare după doar șase săptămâni de teste cu piper – în urma unei alimentații cu multe grăsimi, dar și cu piperonal, cobaii nu au avut o creștere semnificativă a greutății, ba mai mult, au avut și un procent scăzut al grăsimii din corp și al glicemiei, spre deosebire de animalele care au avut doar un regim alimentar gras, fără piper.
Conform specialiștilor, se pare că piperonalul din piper atacă numite gene asociate cu creșterea masivă în greutate și speră ca un tratament împotriva obezității pe bază de piper să fie elaborat cât mai curând, pentru a beneficia de el milioanele de oameni care se confruntă cu această boală. Conform statisticilor, rata obezității s-a triplat la nivel mondial față de 1975. (Foto 123RF)