Obiceiuri şi superstiţii de înmormântare

18.11.2010, 16:47. Actualizat 27.07.2022, 15:09

Că sunt obiceiuri vechi de sute de ani, ritualuri religioase sau simple superstiţii, o mulţime de elemente trebuie să-ţi aminteşti în caz că ai un deces în familie.
Ca şi cum moartea cuiva drag nu ar fi de ajuns de dureroasă, mai trebuie să respecţi şi tot felul de lucruri, unele din ele mai mult decât ciudate, altfel eşti ameninţat că pe decedat îl aşteaptă chinul etern.

Cuprins

1 Obiceiuri la înmormântare
2 Superstiţii legate de înmormântare

Obiceiuri la înmormântare

După ce şi-a dat ultima suflare, răposatul este spălat cu apă curată, stropit cu agheasmă şi îmbrăcat în haine curate. Apoi i se leagă maxilarul, mâinile şi picioarele.

Până când este gata sicriul, mortul este aşezat pe pat sau pe un suport special adus de la Biserică. Înainte de a pune trupul înăuntru, sicriul se înconjoară de trei ori cu un recipient în care ai pus tămâie pentru a alunga spiritele rele.

În mâna răposatului se pun câţiva bănuţi care îi vor folosi pentru a plăti „vămile”. Acest obicei este considerat păgân de mulţi credincioşi, care aleg să nu-l respecte. Ei spun că orice obiect pe care i-l pui în mână sau în buzunare va îngreuna sufletul mortului, prelungindu-i călătoria către ceruri. De aceea, nu sunt de acord nici cu pieptenele, oglinda sau acul cu aţa puse în sicriu, deşi datina spune că acestea sunt obiecte necesare în viaţa de apoi.

De asemnea, unii bătrâni cred că este greşit ca mortul să fie pieptănat, fardat sau să i se taie unghiile, acestea fiind obiceiuri necreştineşti.

Pe pieptul mortului se pune o icoană sfinţită, iar în mâinile încrucişate pe piept i se pune o cruce.

Fiecare persoană care intră în casa decedatului va spune ,,Dumnezeu să-l ierte!”, aceste cuvinte fiind atât o scurtă rugăciune, cât şi o formă de salut care înlocuieşte „Bună ziua”, „Bună seara” etc.

Seara, oamenii se adună în jurul sicriului la priveghi. La miezul nopţii sunt serviţi cu mâncare şi băuturi, după care încep să se retragă rând pe rând. Însă membrii familiei trebuie să rămână mereu lângă mort, având grijă ca lumânările să rămână tot timpul aprinse, la fel ca şi becurile din casă.

Deasupra uşii de la intrarea în casa răposatului se pune o pânză de culoare neagră pe care se scrie numele lui, data naşterii şi data decesului. Aceasta rămâne acolo timp de 40 de zile.

Rudele răposatului poartă pe haine timp de 40 de zile, o bucată de material de culoare neagră, „doliul”. Tot pentru 40 de zile bărbaţii nu au voie să folosească aparatul de ras.

În unele zone bocetele sunt un semn de respect pentru mort – în trecut se angajau bocitoare. Totuşi, alte comunităţi consideră că bocetul este un semn de egoism, fiindcă plângem pentru noi, cei rămaşi în viaţă, în loc să ne bucurăm că cel drag va ajunge în ceruri.

În drumul către Biserică, în calea mortului se pun drept „punţi” diverse obiecte, care apoi sunt date „de pomană”.

Superstiţii legate de înmormântare

Atâta timp cât sicriul se află în casă, oglinzile trebuie să rămână acoperite pentru că sufletul decedatului ar putea să intre în ele şi să rămână captiv. De asemenea, nu ai voie să priveşti în oglindă când e sicriul în casă pentru că vei fi următorul care va muri.

În casă nu trebuie să fie lacăte încuiate, fiindcă şi sufletul decedatului va rămâne încuiat, neputând să ajungă la cer. Tot pentru a-i facilita drumul spre cer, se deschid ferestrele casei imediat ce moare cineva.

Ca să eviţi un deces în familia ta nu ai voie să ieşi din biserică înaintea sicriului.
Femeile decedate nu se îmbracă în negru pentru că se vor întoarce să bântuie casa. Mortul se va transforma în strigoi şi dacă trece o pisică pe sub sicriu. În trecut se obişnuia că răposatului să i se înfigă un cuţit în inimă pentru a evita transformarea lui în strigoi.

Mortului i se pun neapărat pantofi noi. În schimb, cei care participă la înmormântare nu trebuie să poarte pantofi noi.

Dacă decedatul e scos din casă cu capul înainte familia va avea ghinion. Însă poţi să ai noroc în viaţă dacă atingi mortul.

Dacă în ziua înmormântării plouă, înseamnă că decedatului îi pare rău că s-a stins din viaţă.

În camera în care sta mortul trebuie să fie în permanenţă cineva, iar lumânările şi becurile rămân mereu aprinse.