Una dintre cele mai importante etape din dezvoltarea sistemului imunitar al copiilor este nutriția. Pentru a feri copiii de boli, părinții trebuie să aibă mare grijă la obiceiurile alimentare ale celor mici.
O alimentație echilibrată și diversificată, bogată în nutrienți poate să limiteze apariția infecțiilor respiratorii și digestive la copii, a declarat medicul Doina Anca Pleșca, director al departamentului de pediatrie din cadrul Facultatii de Medicină de la UMF ”Carol Davila” şi managerul spitalului Clinic de Copii ”Victor Gomoiu” pentru CSID.
„Imunitatea reprezintă modalitatea prin care organismul detectează şi iniţiază sinteza unor substanţe (de exemplu, anticorpi) cu ajutorul cărora se apără împotriva diferitelor agresiuni, dintre care cele infecţioase (boli virale, bacteriene, fungice, parazitare) sunt de departe cele mai importante. Aceste activităţi complexe de apărare exercitate de organism se realizează cu ajutorul unor organe, ţesuturi şi celule care alcătuiesc sistemul imun al individului”, a afirmat dr. Pleșca.
„În primii 5-6 ani de viaţa, capacitatea funcţională a sistemului imun nu atinge maturitatea, motiv pentru care orice întâlnire a copiilor şi bebeluşilor cu diferiţi agenţi infecţioşi poate să producă episoade de îmbolnăviri recurente, dintre care cele respiratorii sunt de departe cele mai frecvente. Aşadar, prioritar pentru părinţi este să întreprindă toate măsurile (igiena, alimentaţie, stil de viaţă, etc.) pentru a asigura sugarilor şi copiilor mici un sistem imun cât mai puternic”, a precizat aceasta.
Medicul a arătat că pentru întărirea sistemului imunitar al copiilor se recomandă o alimentație sănătoasă și echilibrată, bogată în fructe, legume și proteine de calitate.
„O componentă importantă a alimentaţiei este reprezentată de laptele îmbogăţit cu prebiotice şi vitaminele A, C, D, formulă bogată în minerale, componente care ajută la fortifierea organismului”, a precizat Doina Pleșca.
Potrivit acesteia, prevenirea infecțiilor acute care survin la copii se realizează printr-o dietă echilibrată din care trebuie să facă parte laptele îmbogățit cu prebiotice și vitaminele A, C și D, dar și prin igiena somnului și respectarea calendarului de vaccinări.