„Sex and The City 3/ Totul despre sex 3”, ale cărui filmări erau programate pentru această toamnă, a fost anulat din cauza unor neînțelegeri dintre actrița Kim Cattrall și studiourile de producție.
Vestea a fost confirmată chiar de protagonista seriei.
„S-a terminat. N-o să-l mai facem”, a spus actrița Sarah Jessica Parker, care a interpretat rolul Carrie Bradshaw în serialul tv din anii 1990 şi în cele două filme de lungmetraj care au urmat.
„Sunt dezamăgită. Am avut un scenariu şi o poveste frumoase, haioase. Nu este doar dezamăgitor prin faptul că nu putem spune povestea şi nu mai putem să avem această experienţă, ci mai mult pentru public care şi-a dorit atât de mult un alt film”, a adăugat ea.
Potrivit presei de peste Ocean, actrița Kim Cattrall, cunoscută pentru rolul Samanthei Jones în această producție, este singura care nu și-a dat acordul pentru a apărea în distribuția filmului „Sex and The City 3” și i-a condiționat pe cei de la Warner Bros. Mai exact, ea a cerut ca pentru apariția din acest film să îi fie produse și alte pelicule în care apare.
Cei de la Warner Bros nu numai că au refuzat-o, dar au și oprit acest proiect, pe motiv că distribuția nu este completă, iar fanii ar fi fost dezamăgiți să vadă doar trei prietene în loc de patru.
„Singurul motiv pentru care acest film nu se face este din cauza lui Kim Cattrall. Fanii aşteptau cu nerăbdare să înceapă filmările, dar Kim a făcut ca acest lucru să fie despre ea, jucând mereu rolul de victimă. Kim a îndrăznit să le spună celor de la Watner Bros că va juca în film doar dacă ei vor produce alte filme pe care ea le are în plan. Ridicol! Cine se crede, George Clooney?”, a declarat un reprezentant al companiei de producție Warner Bros.
Pe de altă parte, Kim Cattrall dezmite aceste zvonuri și spune că ea a declarat încă din 2016 că nu își mai dorește să mai apară în această producție. Ea a subliniat că aceasta era părerea ei anul trecut, dând astfel de înțeles ca nu a mai purtat nicio negociere anul acesta.
„Singura cerință pe care am avut-o a fost să nu mai existe un al treilea film, dar asta a fost în 2016”, a scris actrița în vârstă de 61 de ani pe Twitter.