Accesoriile sunt cele care dau nota specială oricărei ţinute, iar pălăriile cu atât mai mult. Vedetele noastre au învăţat acest lucru şi nu ezită să-şi scoată în evidenţă farmecul purtând pălării deosebite.Andreea Marin a făcut o adevărată pasiune pentru pălării, preferatele ei fiind faimoasele Borsalino, pe care le-a purtat de câte ori a avut ocazia. Şi ocaziile s-au tot ivit. Entuziasmul pe care îl simte faţă de aceste pălării l-a împărtăşit şi pe pagina ei de Facebook, mărturisind că au devenit preferatele ei: "Mulţumesc Adinei Buzatu pentru pălăria Borsalino pe care am purtat-o cu mare drag în această vară, precum am făcut şi cu cele în culori vii (violet, verde, etc) din aceeaşi colecţie. Iţi mulţumesc, Adina, pentru că ai venit în întâmpinarea pasiunii mele pentru pălării şi au devenit preferatele mele din acest sezon torid. Un gând bun". De altfel, fosta prezentatoare tv s-a remarcat la numeroase evenimente cu ţinutele ei accesorizate cu pălării deosebite, gustul ei îndreptându-se, spre cele clasice.Atunci când nu este la pupitrul ştirilor, Andreea Esca se dă în vânt după pălării, nu o dată apărând cu astfel de accesorii. Una dintre cele mai bine îmbrăcate vedete din România nu se fereşte să poarte pălării chiar uşor excentrice, cum ar fi pălăria cu voaletă şi pene. Atitidinea şi stilul ei se potrivesc însă el mai bine cu o beretă de inspiraţie franţuzaescă, trasă ştrengăreşte pe o ureche, dar nici atunci când vrea să arate ca o mare doamnă nu dă greş cu o pălărie cu boruri late, scoasă în evidenţă de o bandă aurie metalică.Stilul Laurei Cosoi este unul romantic, iar pălăriile care o prind cel mai bine sunt cele vintage, după care, de altfel, vedeta se dă în vând. "Eu sunt nostalgică după perioada când pălăriile erau un “must”, mărturisea Laura la un moment dat. Şi, într-adevăr, ei i se potrivesc cel mai bine pălăriile şic cu voaletă şi pene, dar şi cele specifice perioadei La Belle Epoque. "Mama a fost întotdeauna un model pentru mine. Uneori, stăteam şi o urmăream ore în şir: ritualul de înfrumuseţare, pălăriile, eşarfele..."Una dintre cele mai nonconformiste artiste de la noi în materie de vestimentaţie este Delia, care poate trece cu uşurinţă de la un stil la altul. Nelipsite din garderoba vedetei sut însă pălăriile, pe care le poartă cu multă dezinvoltură. Fie că este vorba de un outfit accesorizat cu o pălărie ieşită din comun, cu certe influenţe de la Lady Gaga, fie că poartă o rochie înflorată şi o pălărie din paie cu flori sau una fantasy, Delia dovedeşte că se poate adapta uşor la orice situaţie.Mereu interesată de noile tendinţe în modă şi mereu la curent cu ultimele noutăţi în materie, proaspăta mămică Dana Rogoz este o fashionistă convinsă. Bineînţeles că din garderoba ei nu lipsesc pălăriile, atât cele ale unor tineri designeri, cât şi cele de inspiraţie interbelică. Cu atâtea modele şi culori de pălării disponibile, este lesne de înţeles cum acest mic accesoriu reuşeşte să transforme o ţinută, conferindu-i un aer fresh, modern şi personal.