Festivalul Coachella de muzică este un eveniment de amploare, ce an de an strânge zeci de vedete de calibru, care lasă deoparte stilul personal pentru a se încadra în atmosfera boho-hippie specifică evenimentului muzical.
Pentru Katy Perry, o mare iubitoare a stilului vintage, participarea la Festivalul Coachella a fost cel mai bun prilej pentru a-şi etala ţinutele originale. Spre deosebire de anii trecuţi, când combinaţiile de culori, materiale şi stiluri o aduceau în centrul atenţiei iubitoarelor de modă, în acest an, artista a mizat pe confort. În prima zi, a ales pantalonii scurţi de blugi şi un top din plasă cu vedere la abdomen pentru relaxare la iarbă verde alături de prieteni: În cea de-a doua, timpul petrecut în sectorul VIP-urilor a făcut-o să-şi îndrepte atenţia spre un mix tineresc alb-negru, condimentat cu o pălărie de soare, pentru ca în ultima zi, Katy să îmbrace un costum albastru cu imprimeuri florale, care însă lăsa la vedere arsurile solare, semn că distracţia a fost, la un moment dat, mai importantă chiar şi decât pielea.
Jared Leto nu putea lipsi nici el de la festivalul de muzică, ştiindu-se faptul că, în ultimul timp, actorul premiat cu un Oscar, nu ratează nici un eveniment monden de top. Cel care a fost declarat unul dintre cei mai stilaţi bărbaţi ai anului s-a încadrat perfect în atmosfera de la Coachella cu ţinutele alese. Vineri, actorul a îmbrăcat un tricou cu mesaj şi pantaloni skinny, peste care a prtat o cămaşă albastră hawaiană. Mixul vestimentar i-a reuşit de minune cu câteva elemente cheie: o cămaşă de blugi înnodată în jurul taliei, o pereche de bocanci din piele şi ochelari de soare de tip aviator. În următoarea zi a festivalului, înainte să fugă spre MTV Movie Awards, unde a mai luat un premiu, Jared Leto a dorit să scoată la iveală latura lui sălbatică, iar blugii Saint Laurent cu print zebră, cămaşă în carouri înnodată, părul în vânt şi aerul rebel l-au făcut să reuşească!
Cum altfel putea să-şi facă Rita Ora apariţia la un eveniment monden decât ca o adevărată divă, cu avionul personal? Pe lângă aceasta, Rita Ora nu şi-a deminţit nici de această dată stilul extrem de provocator, ea purtând o rochie neagră din dantelă destul de transparentă, creaţie Robero Cavalli, designer pe care l-a ales şi pentru premiile MTV. Pentru a face faţă temperaturilor toride din Los Angeles, vedeta şi-a competat ţinuta cu o pălărie fedora neagră şi cu o pereche de ochelari mari. Bineînţeles că din vestimentaţia ei nu puteau lipsi accesoriile, boho-indy-rock de această dată, care s-a înscris perfect în atmosfera festivalului.
Page: 1 2