Vedete: Care este cea mai mare dorinţă a Andrei

.

Andra a povestit care este cea mai mare dorinţă a ei într-un interviu ce va fi difuzat la TV în duminica Paştelui.
Dorinţa cea mai mare a Andrei este să devină mama unei fetițe. „E greu şi cu un copil, eu am unul. Dar faptul că eu am crescut alături de mai mulţi fraţi, suntem patru, trei fete şi un băiat, cred că asta m-a ajutat să cresc frumos, să îmi iubesc aproapele, să îmi iubesc fraţii. Și asta îi doresc şi băieţelului meu. Să aibă cu cine să împartă bucuriile şi, de ce nu, lucrurile mai puţin plăcute din viaţă. Pentru că cel mai aproape de sufletul tău este fratele tău. Aşa am fost învăţată de părinţii mei. Şi asta vreau să transmit băieţelului meu, David şi celorlalţi copii care vor veni..Sper că doi-trei…Îmi doresc însă şi o fetiţă, aşa frumoasă ca tine”, i-a mărturisit artista Mirunei, cel mai mic reporter de televiziune.
Andra este convinsă că Iepuraşul de Paşte îi va vizita şi anul acesta pentru că toţi cei din familia ei au fost cuminţi. „Vine, normal că vine! Pentru că noi credem că dacă suntem cuminţi şi credem că el există vine cu daruri frumoase pentru noi.
andra maruta
Andra crede că pentru fiul ei, David, este important să ştie să iubească oamenii şi viaţa. „David aş vrea să înveţe de la mine să fie sociabil, prietenos, să iubească oamenii din jurul lui şi în general să iubească viaţa şi să se mulţumească cu ce îi oferă viaţa. Să nu îşi dorească din ceea ce au cei de lângă el, să îl motiveze doar să reuşească şi el. Şi cred că este suficient. Restul aştept să văd ce vine de la el, de la temperamentul lui , de la ce îşi doreşte el de la viaţă.
Pentru a marca o zi specială cum este duminica Paştelui, echipa emisiunii „Jurnal pentru copii” , de la Digi24, a pregătit o ediţie cu invitaţi şi subiecte de „sărbătoare”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton