Creatorii de modă şi designerii se insipiră din trecut pentru a crea noi trenduri şi astfel unele look-uri ajung să fie din nou de actualitate, însă cu mici modificări. Uite trei dintre aceste trenduri care au tot revenit de-a lungul anilor şi care se poartă şi în 2014.
Pantalonii evazaţi
Pantalonii evazaţi au fost purtaţi pentru prima oară în istorie de către marinari, la începutul secolului al XIX-lea. La mijlocul anilor 1960 au intrat cu adevărat în trend, când au început să fie purtaţi de bărbaţi şi femei asemenea, în cultura hippie.
După o uşoară scădere în popularitate, în 1970 au ajuns iar în atenţia tuturor, datorită duo-ului Sonny şi Cher. A mai fost un val de popularitate la sfârşitul anilor 90, însă au devenit într-un final pantaloni drepţi. Anul acesta se poartă din nou pantalonii evazaţi, strâmţi în partea de sus şi largi de la genunchi în jos.
Coliere strânse pe gât – Chokers
La începutul anilor 90 s-au purtat astfel de coliere, însă acelea nu erau elegante şi sofisticate ca cele din ziua de azi, ci erau din plastic sau dintr-o bandă subţire material cu multe pietricele cusute. Anul acesta se poartă colierele elegante, cu pietre preţioase sau semi-preţioase, în modele chic.
Pantofi cu platformă
Pantofii cu platformă s-au purtat prima oară în Grecia Antică, pe scenele de teatru – personajele mai importante din piese erau evidenţiate cu pantofii înalţi. Şi în Japonia, la sfârşitul secolului al VII-lea, femeile care purtau platforme erau gheişele.
În secolul XX au fost purtaţi prima oară în anii 30, însă nu au atins nivelul de popularitate din anii 60 şi până în 80, fiind purtaţi adesea de către hipioţi şi celebrităţi. În anii 90 au fost readuşi la modă de către tinerele cântăreţe Spice Girls, însă de atunci nu prea au mai fost purtaţi. De la sfârşitul anului trecut şi anul acesta, pantofii cu platformă au umplut din nou podiumurile, ceea ce anunţă o revenire în forţă a pantofilor cu platformă.