Copiii cuplului Victoria şi David Beckham sunt cei mai la modă copii din lume, ocupând primele trei locuri într-un top realizat de un site de specialitate. Află cine ocupă celelalte locuri.Pe primul loc s-a situat Harper Seven, mezina familiei Beckham, care la cei aproape trei ani pe care îi are, a fost desemantă cel mai elegant copil de vedetă din lume în urma unui sondaj efectuat de compania Start-rite Shoes. Micuţa are o garderobă impresionantă, cu haine semnate de cele mai luxoase case de modă. Când mama este unul dintre cei mai aclamaţi designeri de la Săptămâna Modei din Londra, nu te surprinde faptul că în dulap există obiecte vestimentare de la Chloe, Stella McCartney, Gucci, Prada sau Bonpoint.Victoria Beckham are, mai mult ca sigur, un cuvânt de zis în legătură cu garderoba micuţei Harper Seven, care încă de la prima apariţie publică s-a făcut remarcată, iar de atunci Seven a uimit prin ţinute feminine, combinate cu accesorii "statement": încălţăminte sport sau mini-bocanci rockish.Familia Beckham ocupă şi următoarele două locuri. Pe poziţia a doua şi a treia figurează Brooklyn (15 ani) şi Romeo (11 ani). Cu părinţi atât de faimoşi şi conectaţi la industria fashion, nici nu e de mirare! De altfel, micul Romeo a fost ales pentru a apărea în campania publicitară a celebrului brand de lux britanic Burberry pentru campania primavară-vară 2013.Pe locul patru s-a clasat Suri Cruise, fiica foştilor soţi Tom Cruise şi Katie Holmes, care este nu doar unul dintre cei mai populari copii din lume, ci şi o adevărată pasionată de modă. La aproape opt ani, Suri are o garderoba cu o valoare estimată la peste 4 milioane de dolari! "Fiica mea ştie deja ce vrea să poarte în fiecare zi, la fel ca şi mine. Noi două ne potrivim la gusturi!“, spunea mama puştoaicei în urmă cu câţiva ani, fiind atacată în repetate rânduri de către părinţii care o acuzau că pantofii cu toc, de exemplu, nu sunt potriviţi la copii de o vârstă aşa de fragedă. În ciuda criticilor, Katie a continuat să-şi răsfeţe la maxim fiica. "Când Katie îi cumpără pantofi Louboutin, preferă să ia câteva perechi, pentru ca Suri să poarte mereu încălţăminte nouă“, a povestit un apropiat al familiei. În garderoba micuţei se află creaţii semnate Armani, Versace sau Burberry.Din topul 5 al celor mai eleganţi copii de vedetenu putea lipsi Willow, fiica lui Will Smith. La numai 13 ani, Willow este unul dintre cei mai tineri fashion blogger. Intitulat "i'art des chiffons", blogul include fotografii cu un stil pe care puştoaica nu l-a adoptat până acum în apariţii publice. Nu este de mirare că, având în vedere gustul ei pentru modă, Willow i-a atras atenţia lui Karl Lagerfeld, care a invitat-o sî-i pozeze pentru un pictorial în revista "V Magazine". Lagerfeld i-a cerut tinerei să aducă la şedinţa foto propriile ei haine, urmând să le mixeze cu ţinute Chanel, dar a ajuns să folosească multe dintre hainele ei. "Niciodată nu ştiu ce o să port. Pun pe mine ce mă face să mă simt bine în acel moment. Uneori sunt tenişi şi un tricou, altădată pantofi cu toc Givenchy şi pantaloni din piele", a explicat Willow, care a arătat că are talent în domeniul modei de foarte mică, făcând din apariţiile ei la premierele filmelor părinţilor un adevărat spectacol.