Primăvara și-a intrat în drepturi și, odată cu ea, în sfârșit s-a schimbat și garderoba noastră. Am renunțat la hainele groase în favoarea tricourilor, fustelor și bluzelor subțiri.
Cu toate acestea, stiliștii ne avertizează că primăvara este foarte ușor să greșim, din punct de vedere vestimentar, alegând piese și accesorii care forțează ușor nota. Așadar, am făcut pentru tine un top 5 al greșelilor vestimentare din acest anotimp, pentru ca tu să știi ce anume să eviți.
Ferește-te de imprimeurile florale în exces
Da, știm că e anotimpul florilor și mai știm și că imprimeurile florale sunt în continuare în tendințe, dar vei avea suficient timp să le porți la vară. Dacă tot e primăvară, bucură-te de nuanțele pastelate, de materialele fluide și păstrează piesele înflorate, multicolore, pentru canicula din august.
Nu purta haine exagerat de strâmte
Mai strâmt nu înseamnă mai sexy! Este una dintre greșelile cele mai comune pe care le fac femeile, mai ales în sezonul de primăvară-vară. Colanții, de exemplu, nu sunt o piesă vestimentară pentru birou, ci pentru sala de sport. Niște jeanși și un tricou alb, pe de altă parte, formează o ținută cool, potrivită pentru multe situații.
Alege-ți cu grijă accesoriile
Doar pentru că a venit primăvara, nu e cazul să porți toate colierele cu floricele și toți cerceii în formă de gândăcei pe care îi găsești prin magazine. Alege cu grijă atunci când vine vorba de accesorii, pentru că ele pot îmbunătăți un outfit, dar la fel de ușor pot să-l și strice. Niște ochelari de soare cu rame groase pot fi accesoriul perfect pentru o zi însorită de primăvară.
Urmează-ți instinctul, atunci când vine vorba de stil
Ok, stilul se învață. Dar asta nu înseamnă că trebuie să porți doar ceea ce e în tendințe. Cele mai stylish femei știu că atitudinea și stilul personal le fac să fie stylish, și nu tendințele!
Nu te încălța doar în balerini
Putem spune că primăvara e sezonul balerinilor, dar asta nu înseamnă că din martie și până în iunie trebuie să te încalți doar în balerini. Alege ceea ce ți se pare comod și ceea ce se potrivește cu stilul tău vestimentar, dar nu uita că încălțămintea de primăvară este foarte variată și nu se rezumă doar la balerini.
Foto: 123rf
Ultima modificare aprilie 10, 2017 2:39 pm