Festivalul de Film de la Cannes a început de trei zile și, deși majoritatea vedetelor care au călcat pe covorul roșu au arătat uluitoar, au existat și persoane care au dat greș în momentul în care și-au ales ținutele pentru acest eveniment. La premiera filmului „Furiosa: A Mad Max Story”, celebritățile sperau să fie lăudate pentru look-urile lor îndrăznețe, dar nu au avut rezultatele dorite.
Ținute neinspirate la Festivalul de Film de la Cannes 2024
Covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes s-a transformat, zilele acestea, într-un podium de modă. Cu toate că majoritatea celebrităților au strălucit la propriu, au fost câteva care au întors capetele, îsnă nu din motivele corecte. Iată care sunt cei care au dat greș în primele zile ale celebrului festival dedicat filmelor.
Rahi Cahadda, influencer de fashion, este printre persoanele care nu au vrut să asculte părerea unui stilist înainte de a păși pe covorul roșu. Acesta a ales să vină la eveniment într-o tunică de piele supradimensionată, creată de Luar. Top-ul maro părea să fi ieșit din dulapul unui căpcăun și nicidecum al unui influencer de modă. Ținita acestuia amintea de haina lui Shrek.
Daphne Burki pare să fi avut o salopetă neagră simplă pe care și-a dorit foarte mult să o poarte, dar în ultimul moment a decis să este mult prea plictisitoare. În locul unei curele colorate, aceasta a decis să aleagă ceva mult mai mare și mai îndrăzneț. Actrița pare să fi luat o bucată imensă de material portocaliu și l-a înfășurat în jurul ei, într-o fundă uriașă.
Vloggerul francez de fashion Sanaa El Mahalli a dat și ea greș cu ținuta aleasă pentru Festivalul de Film de la Cannes. Aceasta a purtat o rochie albă informală, cu o singură mânecă și un element scultural pe un umăr.
Elena Lenina, într-o ținută de pe „altă lume”
Actrița franco-rusă Elena Lenina a atras de două ori atenția: odată cu rochie ei ciudată și a doua oară cu coafura puțin extraterestră. Aceasta a purtat o rochie formată din foi rigide argintii și negre, asemănătoare cu un origami.
Wilma Elles a optat pentru o rochie turcoaz cu detașii aurii. Stratul de bază al rochiei actriței germane era plin de detalii complicate, în timp ce partea de sus a corsetului era transparentă și împodobită cu cupe împletite. Fusta, care atârna până la podea, avea fante pe șold. Deasupra aspectului îndrăzneț stătea un corset auriu, decorat cu trandafiri de metal.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus care au fost cele mai neinspirate ținute de la Festivalul de Film de la Cannes