Ţinute de toamnă: Cum să porţi piesele din catifea

.

Catifeaua se numără printre cele mai importante tendinţe ale toamnei 2013, dar nu este uşor de purtat. Învaţă de la vedete cum să alcătuieşti cu stil ţinute de toamnă pornind de la piese din catifea.
Un material clasic şi elegant, catifeaua dă un aer de eleganţă şi înnobilează orice ţinută. Din păcate este mai greu de purtat, iar greşelile pot transforma un outfit bine gândit într-un dezastru, mai ales dacă materialul nu este de calitate.
Poate că te-ai obişnuit să asociezi catifeaua cu ţinutele de petrecere din copilăria ta. Ei bine, catifeaua nu este demodată, ba din contră, şi nu se poartă doar la ocazii, ci şi la ţinute casual.

Ţinute de toamnă cu sacou din catifea

Cel mai simplu este să porţi un sacou din catifea cu o croială clasică. Îl poţi asocia cu blugi, cum a făcut Nicki Hilton sau cu raiaţi, cum a făcut Vanessa Paradis, pentru un look de zi stilat.

Acelaşi sacou se pote purta fără probleme şi seara, peste o rochie elegantă, cum a făcut Sarah Jessica Parker. Pune un sacou din catifea colorată peste o little black dress banală şi ai obţinut outfit-ul perfect pentru o seară specială de toamnă.

Ţinute de toamnă cu pantaloni din catifea

Dacă sacoul nu ţi se pare de ajuns, ce ai spune de un deux pieces din catifea cu pantaloni şi blazer? Angelina Jolie a purtat unul negru şi a arătat de milioane (foto sus).
Dacă nu îţi lipseşte curajul în vestimentaţie, încearcă pantalonii de catifea. Vanessa Paradis, care adoră acest material a purtat şi pantaloni negri pe covorul roşu. Fiica ei, Lilly Rose Depp, a mers chiar la şcoală cu pantaloni din catifea.

Ţinute de toamnă cu rochii din catifea

Evident, acest material se poate purta în continuare şi seara. Rochiile de ocazie din catifea sunt spectaculoase, preţioase şi au un look foarte elegant. E foarte important să alegi o catifea de calitate, altfel poţi să cazi în ridicol. Ne place foarte mult rochia purtată de Salma Hayek, care a combinat catifeaua neagră cu aplicaţii aurii pentru un look de regină.

Se poate combina şi cu dantelă neagră misterioasă, aşa cum a făcut Dita Von Teese, dar la fel de frumoase sunt rochiile simple purtate de Juliana Marguilles şi Diane Kruger.

    
Vedete din Romania Vedete internationale