La fiecare eveniment monden există vedete bine îmbrăcate şi dive care dau greş cu alegerile vestimentare. La premiile TVmania, Adelina Pestriţu a avut o ţinută neinspirată.
Adelina Pestriţu, Geanina Varga
Fosta doamnă Vârciu şi-a etalat nurii într-o rochie foarte mulată, maxi.
Creaţia extrem de transparentă, stropită din loc în loc cu broderie verde, pare ieftină şi de proastă calitate.
Un minus şi pentru accesorizare: pantofii aurii precum globurile de Crăciun sunt urâţi, iar geanta animal print nu are nicio legătură cu restul ţinutei.
Geanina Varga nu a făcut erori fatale în materie de stil, însă a ales o culoare nepotrivită pentru rochie, iar accesorizarea a avut de suferit.
Alexandra Calafeteanu, designer: „Din păcate, ţinuta Adelinei este un haos total. Jupa este la vedere, textura materialelor e total nepotrivită, bretelele transparente de la sutien se observă şi accesoriile sunt desuete. Aşa nu!
Geanina Varga a greşit când a combinat plicul auriu cu detaliile metalice de pe umăr. Păcat de pantofii Louboutin, sunt foarte frumoşi”.