Ținuta neașteptată a lui Carmen Iohannis, în vizită la Episcopia Română din Italia

.

Președintele României, Klaus Iohannis, împreună cu prima doamnă, Carmen Iohannis, se află într-o vizită oficială în Italia, ocazie cu care au vizitat și Episcopia Română din această țară. Ca în multe alte cazuri, ținuta purtată de prima doamnă a fost analizată și comentată, după unele păreri aceasta fiind nepotrivită pentru o asemenea vizită. 

Carmen Iohannis a purtat o rochie vaporoasă și femină, în stilul tineresc și jucăuș cu care ne-a obișnuit deja. Creația roz cu buline și borduri negre a avut volane pe umeri, ceea ce i-a dat un aer și mai tineresc. Prima doamnă, în vârstă de 57 de ani, a arătat cu cel puțin 10 ani mai tânără, însă nu s-a ”asortat” ocaziei – o vizită la Episcopie, iar în fotografia de grup, a ieșit în evidență.

În cursul vizitei la Episcopia Română din Italia, președintele Iohannis a transmis aprecieri pentru contribuția cultelor religioase la activitățile filantropice și de sprijin social ale asociațiilor și fundaţiilor religioase desfășurate atât în România, cât și în sprijinul românilor din Italia care sunt în situații dificile. Vizita cuplului prezidențial în Italia se desfășoară în perioada 14 – 17 octombrie.

Ultima modificare octombrie 16, 2018 12:05 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale