Celebra Beyonce (31) are o soră mai mică cu 5 ani, nu la fel de faimoasă, pe Solange. Cele două împart pasiunea pentru muzică şi modă, însă sunt tare diferite! Iată-le în ipostaze similare, cu rochii asemenătoare şi spune-ne care este mai stilată şi mai frumoasă!
Beyonce şi sora ei, Solange
De Beyonce Knowles a auzit tot Mapamondul. Melodiile ei sunt fredonate din China până în Liban, iar fanii ei sunt cu milioanele. Cântăreaţa de 31 de ani nu este doar un artist desăvârşit, ci şi un etalon de frumuseţe şi stil vestimentar. Alegerile sale sunt mereu sursă de inspiraţie pentru femei din lumea întreagă, dar şi pentru sora ei mai mică.
Solange adoră stilul vestimentar al surorii mai mari, dar nu uită să îşi pună şi amprenta personală pe outfituri. Uneori excentrică, îndrăzneaţă, alteori cuminte, Solange încearcă să se apropie de ştacheta pe care sora sa a plasat-o sus, foarte sus.
Am selectat nişte fotografii care le prezintă pe surorile Knowles fie la aceleaşi evenimente mondene, fie la ocazii diferite, dar când au purtat creaţii asemănătoare ca şi design.
Iar acum vă invităm pe voi, cititoarele noastre dragi, să le analizaţi ţinutele şi să ne spuneţi care e mai stilată, mai sexy, mai frumoasă. Reuşeşte Solange să o eclipseze pe Beyonce sau mai are mult de lucrat?