Blair, Serena, Vanessa şi Jenny, patru fete cochete din Manhattan pentru care moda, bârfele picante şi băieţii frumoşi reprezintă preocupările principale. Află-le stilul şi adoptă-l! "Gossip girl" este un serial fenomen ce zugrăveşte viaţa şi preocupările unor tineri extrem de bogaţi din New York. Stilul lor vestimentar se clasează undeva între opulenţă elitistă şi lux accesibil, iar personajele feminine fac parte din tipologii diferite, însă pe toate le uneşte pasiunea nebună pentru modă.Blair Waldorf/ Leighton MeesterBlair este o adolescentă răsfăţată, ambiţioasă, uşor superficială şi uneori fără scrupule. Stilul pe care personajul interpretat de Leighton îl promovează este elegant-chic, stropit din abundenţă cu detalii şi accesorii de lux.Blair şi-a impus stilul şi dincolo de ecran şi a făcut celebre mantourile midi cu mâneci fluture, pantofii cu iz retro, accesoriile pentru păr, în special bentiţele, eşarfele elegante din mătase, băscuţele croşetate şi genţile trapez.În fotografiile alăturate, Blair poartă haine branduite de la Diane Von Furstenberg, Anna Sui, ADAM, Chanel, Lanvin, Missoni, Louboutin.Vezi în pagina următoare stilul Serenei!Serena Van Deer Woodsen/ Blake LivelySerena este tânăra după care întorc capul femei şi bărbaţi deopotrivă. Înaltă, blondă, cu ochi albaştri, cu picioare interminabile şi ultimul model de Hermes Birkin pe braţ, Serena cucereşte cu fiecare apariţie.Şi unde mai pui că se îmbracă fantastic! Piesele vestimentare purtate de Blake în serial au devenit must have. E vorba de rohiile bandaj, sandalele gladiator cu toc înalt, fustele mini cu talie înaltă, centurile late, şalvarii, pantofii cu notă masculină, sacourile cu tăieturi curate, pantalonii scurţi purtaţi cu colanţi sau dresuri cu model, rochiile de seară somptuoase, cu pene, fulgi, cristale.În melanjul de poze de mai jos Serena poartă creaţii DAY Birger et MikkelsenPatti, Anna Sui, Valentino, Chloe, Giles and Brother.Vezi în pagina următoare stilul Vanessei!Vanessa Abrams/ Jessica SzohrVanessa este fata frumoasă, deşteaptă, însă nu prea bogată, care a ajuns în lumea bună prin forţe proprii şi pentru care moda nu reprezintă totul în viaţă.Cu toate astea ea are un stil eclectic, vibrant, colorat şi vesel, ce îmbină fantezist haine cu motive etnice, africane, geometrice şi abstracte.Vanessa a făcut celebre accesoriile statement, cămăşile lungi purtate cu colanţi maţi şi botine până la gleznă, platformele purtate cu pantaloni scurţi, jachetele scurte şi colorate, maiourile XXL în nuanţe fructate, pe un umăr.În fotografii, Jessica se află pe platourile de filmare şi poartă piese vestimentare semnate Chloe, Missoni, accesorii Isharya Coral, Chanel, Vera Wang.Vezi în pagina următoare stilul lui Jenny!Jenny Hallway/ Taylor MomsenJenny este rebela grupului, o femeie care nu ţine cont de canoanele modei şi îşi impune stilul propriu. Discursurile ei vestimentare păstrează o puternică notă grunge, pe care uneori le îndulceşte cu rochiţe sexy.Jenny a adus în prim plan ciorapii sport peste genunchi, fusta de uniformă purtată ca piesă casual-chic, vestele din piele, accesoriile metalice, inspirate din moda bărbătească, ochelarii aviator, curelele şi genţile cu ţinte, bocancii stilizaţi, cizmele cu carâmb foarte înalt şi toc.În fotografiile de mai jos, Taylor Momsen o întruchipează pe Jenny şi poartă creaţii Alexander Wang, Vivienne Westwood, Christopher Kane, Maje, cizme de la Dr. Martens, accesorii ABC şi Burberry.Foto: Hepta