Spike Awards 2011: rochii superbe pe covorul roşu

.

În această perioadă, calendarul cu evenimente mondene este plin! Premiile Spike 2011 au avut loc de curând, iar actriţele au îmbrăcat rochii frumoase, demne de covorul roşu.

Premiile Spike 2011

Eva Mendes a fost cea mai diafană prezenţă de la premiile Spike. Rochia lungă, statuară, în culoarea lavandei este semnată Roland Mouret.

Diva a completat look-ul cu un colier masiv, auriu, YSL vintage, sandale nude şi clutch Chanel.

Compleul Givenchy din mătase, cu print zimţat a complimentat-o pe frumoasa Mila Kunis. Actriţa a asortat ţinutei un clutch mandarină de la Botega Venetta şi pumps nude, decupaţi, Louboutin.

Minka Kelly a mizat pe o superbă rochie albastru electric, drapată, cu decolteu-inimioară, de la Fendi. Actriţa a combinat creaţia îndrăzneaţă cu o pereche de pantofi glamour, din piele întoarsă nuanţa piersicii, de la Casadei.

Rochia alb-negru, cu volănaşe, este creaţie Valentino, iar superba Scarlett Johansson a purtat-o cu mult stil. Sandalele cu bretele de la Jimmy Choo au întregit ţinuta.

Care rochie îţi place cel mai mult?

Foto: Northfoto, Hepta

    
Vedete din Romania Vedete internationale